x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Tavanul celebrului Teatru Piccadilly din Londra s-a prăbușit peste spectatori

Tavanul celebrului Teatru Piccadilly din Londra s-a prăbușit peste spectatori

07 Noi 2019   •   11:23
Tavanul celebrului Teatru Piccadilly din Londra s-a prăbușit peste spectatori
Sursa foto: antena1

Prăbuşirea unei bucăţi din tavanul Teatrului Piccadilly din Londra a stopat aseară o reprezentaţie a spectacolului "Death of a Salesman" ("Moartea unui comis voiajor") de Arthur Miller, provocând câteva răni uşoare în rândul spectatorilor şi evacuarea întregii săli.

Poliţia londoneză a fost contactată cu puţin timp înainte de ora locală 20:00 şi s-a deplasat spre celebrul teatru din West End, unde actorul american Wendell Pierce interpreta rolul principal - Willy Loman - din această producţie teatrală realizată după piesa scrisă în 1949.

"Toată lumea a fost scoasă din teatru. Câţiva oameni au suferit răni minore", a declarat Poliţia londoneză. Potrivit Brigăzii Pompierilor din Londra, 1.100 de persoane au fost evacuate după ce o secţiune de ghips s-a desprins din tavanul sălii de spectacole.

"Nu am vrut să iasă chiar aşa", a declarat actorul Wendell Pierce, cunoscut pentru rolurile interpretate în serialul TV "The Wire" şi în lungmetrajul "Selma" (2014), într-un mesaj video publicat pe Twitter şi în care se adresa iubitorilor de teatru.

"Vreau să vă mulţumesc tuturor pentru această evacuare în condiţii de siguranţă. Cerem scuze spectatorilor, dar ne bucurăm că nimeni nu a suferit răni grave", a adăugat actorul american.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident