x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Teste pentru COVID-19 pe aeroporturile din Franța

Teste pentru COVID-19 pe aeroporturile din Franța

16 Oct 2020   •   14:03
Teste pentru COVID-19 pe aeroporturile din Franța

Aeroporturile din Franța vor fi dotate, în această lună, cu teste antigenice pentru depistarea noului coronavirus, potrivit ministrului Transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari, citat de AFP.

Acestea vor fi folosite mai ales înainte de cursele spre anumite țări, precum SUA și Italia, dar și la sosirea pasagerilor din zonele roșii.

Operatorii de turism, hoteluri și restaurante, transportul aerian de pasageri au cerut executivului să introducă teste rapide în aeroporturi pentru a revigora turismul. 

Înalta Auroritate Sanitară din Franța (HAS) a autoziat recoltarea de probe din nas, cu ajutorul unui bețișor, la fel ca pentru testele PCR. Avantajul testelor antigenice este că nu se mai efectuează analize de laborator și rezultatele sunt gata în maxim 30 de minute. 
 

×
Subiecte în articol: franta aeroport