x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe „Trebuie să mai slăbesc!”. Moment de sinceritate al premierului britanic

„Trebuie să mai slăbesc!”. Moment de sinceritate al premierului britanic

08 Feb 2021   •   20:58
„Trebuie să mai slăbesc!”. Moment de sinceritate al premierului britanic

Premierul britanic, Boris Johnson, a recunoscut astăzi că trebuie să mai slăbească, la o întâlnire cu votanţi care se vaccinau contra COVID-19, scrie Reuters.

„Am avut atâtea ace în mine când am fost în spital încât m-am obişnuit complet”, şi-a amintit Johnson.

O persoană din public a remarcat în context ce bine s-a descurcat premierul în lupta cu COVID-19.

Johnson a fost spitalizat şi a stat trei nopţi la terapie intensivă, după ce s-a infectat cu noul coronavirus, primăvara trecută.

„Trebuie să mai slăbesc; trebuie să dau jos tot”, a m[rturisit premierul britanic.

Johnson a evocat de mai multe ori eforturile depuse pentru a slăbi de la greutatea pe care o atinsese la un moment dat, de 112 kilograme, iar în ultimele luni a fost fotografiat făcând exerciţii cu un antrenor personal în parcuri din Londra.

Premierului îi place să spună despre el că este în formă „precum câinele măcelarului”, expresie în engleză prin care vrea să asigure că este într-o formă foarte bună.

×
Subiecte în articol: Boris Johnson