x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump, replică puternică împotriva mișcării aberante a demolatorilor de monumente

Trump, replică puternică împotriva mișcării aberante a demolatorilor de monumente

de Dan Constantin    |    04 Iul 2020   •   12:05
Trump, replică puternică împotriva mișcării aberante a demolatorilor de monumente
Sursa foto: Hepta

Președintele Donald Trump a focalizat discursul ținut vineri seară de la Keynstone (Dakota de Sud) împotriva mișcării demente care distruge monumentele din SUA care ar avea conotații rasiste. Adunarea a avut loc într-un loc celebru,cu puternice semnificații istorice pentru americani - Muntele Rushmore, unde sunt figurile gigantice sculptate în piatră cu chipurile președinților Washington, Lincoln, Jefferson, Roosevelt, 

„Națiunea asistă la o campanie fără milă pentru a șterge istoria noastră, pentru  a ne învinge eroii, a ne șterge valorile și a ne îndoctrina copiii,” a spus Trump în discursul la care au asistat 7500 de susținători.

„Cei care caută să ne șteargă moștenirea, vor ca americanii să uite de mândria și marea noastră demnitate, astfel încât să nu ne mai putem înțelege pe noi înșine și destinul Americii”, a adăugat Trump.

 Monumentul de pe Muntele Rushmore este vizat de revizioniștii istoriei, existând cereri de demolare, pentru că pe aceste terenuri au trăit indienii din triburile Sioux. 

Discursul lui Trump este considerat un mesaj puternic pentru revigorarea valorilor tradiționale americane   de ZIUA NAȚIONALĂ, 4 IULIE.


 

 

×
Subiecte în articol: donald trump