x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Trump susține că a încheiat tratamentul pentru COVID-19

Trump susține că a încheiat tratamentul pentru COVID-19

10 Oct 2020   •   10:05
Trump susține că a încheiat tratamentul pentru COVID-19
Sursa foto: Hepta

Donald Trump spune că a încheiat tratamentul pentru COVID-19, pentru care a fost internat în urmă cu o săptămână. Preşedintele susţine că nu a avut probleme de respiraţie.

Trump a declarat, vineri, pentru Fox News, că ​​s-a internat în urmă cu o săptămână la Centrul Medical Militar Naţional Walter Reed pentru că „nu se simţea în putere”, dar a negat că ar fi avut probleme de respiraţie, scrie „The New York Times”.

Preşedintele Trump a declarat, vineri seară, în primul său interviu televizat după ce a fost diagnosticat cu COVID-19, că nu mai ia tratament şi că totul a revenit la normal.

Întrebat care a fost rezultatul ultimului său test pentru COVID, Trump a spus că nu ştie, deoarece a făcut testul în cursul zilei şi nu le-a primit încă.

În cadrul interviului, preşedintele a spus că vrea ca toţi americanii infectaţi cu noul coronavirus să primească gratuit cocktailul experimental pe bază de anticorpi realizat de Regeneron Pharmaceuticals, pe care îl creditează pentru recuperarea sa rapidă.

El nu a explicat cum va face acest lucru, mai ales că producătorul de medicamente nu are încă aprobarea guvernului pentru utilizarea acestuia pe scară largă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: trump