x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Turismul din Grecia se află în pragul falimentului din cauza pandemiei de coronavirus

Turismul din Grecia se află în pragul falimentului din cauza pandemiei de coronavirus

14 Apr 2020   •   12:56

Sectorul turismului din Grecia riscă să se confrunte cu pierderi dramatice din cauza pandemiei de coronavirus, a avertizat Federaţia hotelierilor greci, transmite DPA. Acesta este un domeniu cheie pentru economia elenă.

Potrivit rezultatelor unui sondaj realizat la începutul lunii aprilie, 65% dintre hotelierii greci se tem că vor intra în faliment, iar 95%, se aşteaptă la o scădere uriaşă a veniturilor, în medie cu 56,3%.

Cercetarea a fost realizată de Institutul de cercetări în turism și estimează că acest sector va înregistra pierderi totale de 4,46 miliarde de euro în 2020.

"Turismul este paralizat. Hotelurile trimit un semnal SOS. Operatorii de hoteluri trebuie să fie ajutaţi acum pentru a putea sta pe propriile lor picioare mâine", a declarat preşedintele Federaţiei hotelierilor greci, Alexandros Vasilikos.

Aceștia cer sprijin prin reduceri de taxe şi credite cu dobânzi mici, estimând că nevoile lor imediate se ridică la 1,8 miliarde de euro.

Turismul şi industriile conexe generează aproximativ 30% din PIB-ul Greciei şi au ajutat această ţară să rămână pe linia de plutire în timpul crizelor financiare care au durat aproximativ un deceniu. În august 2018, Grecia a pus punct celui de-al treilea program de asistenţă internaţională, revenind pe pieţele financiare pentru prima dată după 2010.

×
Subiecte în articol: grecia turism faliment