x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UE 'evaluează' anunţul privind retragerea parţială a Iranului din acordul nuclear

UE 'evaluează' anunţul privind retragerea parţială a Iranului din acordul nuclear

08 Mai 2019   •   12:19
UE 'evaluează' anunţul privind retragerea parţială a Iranului din acordul nuclear

Uniunea Europeană se află în 'faza de evaluare' după ce preşedintele iranian Hassan Rouhani a comunicat celorlalte părţi semnatare că Teheranul se va retrage parţial din acordul nuclear încheiat în 2015, a declarat un responsabil european de rang înalt, citat de dpa, sub rezerva anonimatului.

'Conţinuturile mesajelor trimise trebuie să fie analizate', a declarat responsabilul, precizând că vor avea loc consultări în zilele următoare între Marea Britanie, Franţa, Germania, Rusia şi China, cele cinci puteri semnatare ale acordului cu Iran, împreună cu SUA. 

Miniştrii de externe ai statelor membre ale Uniunii Europene vor avea prima ocazie de a discuta aceste evoluţii la reuniunea programată pentru luni la Bruxelles. 

Orice decizie a Uniunii Europene de a reimpune sancţiuni împotriva Iranului va trebui convenită de toate ţările membre.

Iranul a decis să suspende aplicarea 'unora' dintre 'angajamentele sale' asumate în cadrul acordului internaţional încheiat în 2015 cu puterile mondiale privind programul său nuclear, a indicat miercuri Ministerul de Externe iranian într-un comunicat.

Decizia a fost adusă la cunoştinţa ambasadorilor ţărilor care rămân angajate în acord (Germania, China, Franţa, Marea Britanie şi Rusia), intervenind după retragerea unilaterală a Statelor Unite din acest pact exact acum un an, indică ministerul. O scrisoare a preşedintelui iranian Hassan Rouhani a fost transmisă ambasadorilor acestor ţări.

Iranul a decis să nu-şi mai limiteze rezervele de apă grea şi uraniu îmbogăţit, a indicat Consiliul suprem de securitate naţională iranian. AGERPRES

×
Subiecte în articol: uniunea europeana acord nuclear iran