x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un american a găsit în congelatorul mamei sale decedate trupul unui bebeluş mumificat

Un american a găsit în congelatorul mamei sale decedate trupul unui bebeluş mumificat

30 Iul 2019   •   20:30
Un american a găsit în congelatorul mamei sale decedate trupul unui bebeluş mumificat

Un american în vârstă de 37 de ani a găsit trupul mumificat al unui bebeluş când a făcut curat în congelatorul mamei sale, după moartea acesteia în oraşul San Louis (Missouri), au informat marţi mass-media locale citate de EFE.

Adam Smith a declarat ziarului The St. Louis Post-Dispatch că el şi sora lui, de 45 de ani, mereu s-au întrebat ce păstra mama lor într-o cutie de carton în congelator, iar răspunsul l-au aflat după ce au făcut curăţenie în apartamentul în care femeia trăise timp de peste 20 de ani.

Bărbatului i-a fost prelevată o mostră de ADN pentru realizarea unei comparaţii genetice.

Mama lui Smith, Barbara, avea 68 de ani şi a decedat la 21 iulie în urma unui cancer.

"Trupul avea încă piele şi păr (...) Era mumificat", a povestit Smith, care a găsit duminică în congelator cutia pe care mama lui îi interzise să o deschidă vreodată. "Am 37 de ani, iar cutia a stat în congelator tot acest timp, iar eu mereu am crezut că este vorba de o bucată din tortul de nuntă al părinţilor mei".

El i-a făcut o fotografie, mărturisind că se aştepta să găsească în cutie tortul sau poate bani, având în vedere că mama lui nu lăsase niciun cont la bancă. În loc de asta, a găsit cadavrul mumificat al unui bebeluş de sex feminin. El a sunat imediat la poliţie, care investighează acum cazul ca "o moarte suspectă". 

Potrivit lui Smith, mama lui îi menţionase pierderea unei sarcini, înainte ca el să se nască, însă femeia fusese mereu rezervată şi nu dorise să vorbească niciodată despre asta. 

"Acum trebuie să aştept rezultatele autopsiei pentru a vedea dacă acest bebeluş a ajuns vreodată să respire", a spus el.

În declaraţii acordate postului local de televiziune KMOV, Smith a mărturisit că încă trebuie să asimileze faptul că "întreaga sa viaţă" a consumat mâncare dintr-un congelator în care se afla trupul îngheţat al surioarei sale.

Dacă trupul îngheţat este cel al unei surori care s-a născut înaintea lui, înseamnă că acesta a stat în congelator timp de peste 40 de ani.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: sua