Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Ce diferenţă, după patru ani! O fi Barack Obama preşedintele inactivităţii magistrale, dar multe lucruri s-au schimbat în timpul mandatului său, mai ales în privinţa felului în care îl priveşte Europa". Aşa îşi începe editorialul jurnalistul A. A. Gill, care semnează un text extrem de acid la adresa preşedintelui în exerciţiu al SUA, în paginile cotidianului New York Times.
A.A. Gill scrie pentru Vanity Fair şi Sunday Times, dar de data aceasta publică în NYT. Şi nu oricând, ci fix în ziua în care America avea de ales între doi candidaţi la Preşedinţie: Obama, obiectul editorialului său, şi Mitt Romney, candidatul republican. Ideea lui A. A. Gill este că dezamăgirea pe care în opinia sa toţi americanii o nutresc cu privire la Obama păleşte prin comparaţie cu mâhnirea resimţită de Europa.
La început a fost speranţa
"În urmă cu patru ani, a existat sentimentul că pentru prima dată într-o generaţie ar putea exista un preşedinte american de un fel pe care europenii proamericani tânjeau să-l iubească. Obama părea să aibă o perspectivă foarte europeană, iar după George W. Bush - probabil cel mai nepopular preşedinte după Richard Nixon - el reprezenta aerul curat din Occident pe care toată lumea şi-l dorea. El era liderul lumii libere, pe care lumea liberă îl putea respecta în momente dificile", scrie autorul. Care îi mai aplică o lovitură în plex preşedintelui-candidat:"Vă amintiţi vizita lui Obama la Berlin, în 2009? Vă amintiţi uriaşa mulţime de oameni care a venit să-l întâmpine, de parcă bântuită de fantoma lui John F. Kennedy şi fraza sa celebră "Ich bin ein Berliner"? Azi, Obama ar fi norocos dacă ar reuşi să adune suficienţi fani teutoni cât să umple un autobuz, şi, dacă ei vor apărea, să-şi poată face auzită vocea printre murmurele lor guturale".
Explicaţiile dezamăgirii
De unde atâta dezamăgire din partea autorului? Imediat vin şi explicaţiile.
După valul de simpatie revărsat peste Obama, la început de mandat, nu s-a mai întâmplat nimic din ceea ce aştepta lumea să se întâmple. "Primul lucru care nu a avut loc a fost închiderea închisorii de la Guantanamo Bay. Ulterior, nici încetarea atacurilor cu drone nu s-a întâmplat. Apoi, nu a avut loc nicio acţiune serioasă în problema palestiniană sau în ceea ce priveşte încercarea de a mai domoli tonul Guvernului de dreapta israelian.
Deşi toate acestea erau exasperante, ceea ce a fost cu adevărat insuportabil a fost că Obama nu a scris, nu a sunat, nu a trimis flori sau nu ne-a întrebat ce ne dorim sau dacă avem vreo băutură preferată", relevă autorul articolului. "În mod clar lui Obama nu i-a păsat de Europa şi nici nu i-a păsat să pretindă că îi pasă, ceea ce ar fi fost desigur, opţiunea diplomatică europeană", scrie el.
Un preşedinte rece
"Răceala lui Obama, incapacitatea sa sau refuzul de a disipa căldură, de a-i complimenta pe cei care se simţeau nesiguri, sau pe cei pe care o bătaie pe umăr, sau o menţionare - o simplă menţionare - ar fi însemnat mult, reprezintă cea mai inexplicabilă lovitură dată de Obama, din perspectiva Europei, unde eticheta şi nesinceritatea sunt aptitudinile sociale", potrivit lui Gill. Acesta scrie, fără drept de apel:"Nu decepţia nu o mai suportăm, ci speranţa".
În opinia sa, există însă o problemă şi mai serioasă între Europa de Vest şi America. Chiar dacă cele două pot fi legate prin credinţa într-o societate liberă şi un guvern care răspunde în faţa electoratului, democraţiile celor două nu se potrivesc şi nu este vorba doar de sisteme, ci şi de partidele care funcţionează în ele.
Despre politică şi politicieni
"În Europa, gama de politicieni care pot fi aleşi seamănă destul de mult în fiecare ţară, însă nu există un echivalent european pentru Partidul Republican, cel puţin nu până ajungi în Ungaria sau Serbia. Democraţii americani se suprapun parţial cu conservatorii sau cu creştin-democraţii europeni, însă absenţa oricărui fel de mişcare socialistă eligibilă în America este un subiect constant de neînţelegere, în condiţiile în care europenii văd întotdeauna în stânga un element necesar pentru echilibrul democraţiei", scrie autorul comentariului.
"Însă ideea că un preşedinte democrat şi-ar putea dori să neglijeze restul lumii şi să se retragă în 'fortăreaţa' America, 'ridicând podul' în faţa unei lumi murdare, este cea mai inexplicabilă rană pentru europeni", este de părere autorul editorialului. Dar concluzia descumpăneşte:"Şi în ciuda acestei agresive lipse de interes, publicului american pare că nici nu-i pasă; el pare să prefere ca politicienii săi să nu vorbească prea mult despre lumea de dincolo de frontierele americane".
