x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un nou ambasador al Chinei în Statele Unite. Acesta face parte din noua generație de diplomați

Un nou ambasador al Chinei în Statele Unite. Acesta face parte din noua generație de diplomați

29 Iul 2021   •   09:07
Un nou ambasador al Chinei în Statele Unite. Acesta face parte din noua generație de diplomați

Noul ambasador al Chinei în Statele Unite face parte din noua generație de diplomați cunoscuți sub numele de "luptător lup" din cauza intransigenței și agresivității lor față de statele occidentale. Acesta se numește Qin Gang și a ajuns, ieri, pe aeroportul JFK din New York, potrivit Ambasadei Chinei la Washinghton, scrie AFP.

Diplomatul purta o mască desenată cu un steag roșu și ajunge în SUA într-un moment dificil pentru relațiile dintre cele două țări.

"Mă voi strădui să clădesc canale de comunicare şi de cooperare cu Statele Unite şi voi acţiona pentru a restabili relaţia China-SUA", aa spus Qin Gang.

Domeniile difiicile pentru cele două părți sunt situația din Hong Kong, Taiwan, Xnjiiand, tehnologia, comerțul, respectarea drepturilor omului, orginile pandemieii cu COVID-19.

Cu toate că politica președintelui democrat Joe Biden este diferită de cea a fostului șef de la Casa Albă, Donald Trump, actuala adminstrație continuă politica ofensvă față de China, relațiile diplomatice fiind în impas.

SUA nu are, deocamdată, un ambasador la Beijng, dar zvonuriile se îndreaptă spre Nicholas Burns.

 

×
Subiecte în articol: sua China