x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un nou partid de opoziție în Belarus pentru promovarea reformelor

Un nou partid de opoziție în Belarus pentru promovarea reformelor

01 Sep 2020   •   11:43
Un nou partid de opoziție în Belarus pentru promovarea reformelor
Sursa foto: Sursa: Hepta

Politiciana Maria Kolesnikova a anunţat fondarea unui nou partid pentru promovarea reformelor economice, politice şi sociale în Belarus, transmite DPA. Mişcarea democratică cere demisia lui Lukaşenko, eliberarea tuturor deţinuţilor politici şi organizarea unor alegeri libere şi corecte.

Noua formaţiune, numită Vmeste - 'Împreună', îşi propune lansarea unei platformă pentru cei care doresc o schimbare.

Maria Kolesnikova are 38 de ani și este fosta şefă de campanie a lui Viktor Babariko, un candidat din opoziţie, întemniţat înaintea alegerilor prezidenţiale din 9 august. Ea a devenit una dintre cele mai cunoscute personaje de la începutul mişcării de contestare împotriva preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko.

''În ultimele trei luni am realizat împreună mai mult decât în ultimii 26 de ani. Împreună am luptat şi vom continua să luptăm pentru libertate şi pentru viitorul nostru'', a spus Kolesnikova, într-un mesaj video.

În film apare şi Viktor Babariko, înainte de detenţie. El afirmă că activitatea de opoziţie trebuie să conducă la modificarea Constituţiei.

Noul partid activează separat de Consiliul de Coordonare, creat recent de reprezentanţi ai societăţii civile din Belarus pentru a sprijini tranziţia de putere. Vmeste vrea să construiască o nouă societate.

Preşedintele Aleksandr Lukaşenko a vorbit, ieri, despre un referendum constituţional pentru calmarea mişcării de contestare din Belarus, care durează de trei săptămâni, fără a face alte precizări privind modalităţile de desfăşurare, calendarul sau conţinutul consultării populare.

''Aş vrea ca aceste schimbări să ducă la progresul societăţii noastre. Vom insista pe aceste schimbări şi vom propune aceste schimbări poporului nostru'', a declarat acesta. El nu a oferit însă niciun detaliu concret asupra revizuirii Constituţiei, pe care Moscova l-a calificat drept o pistă promiţătoare pentru ieşirea din criză.

''Lukaşenko minte şi manipulează aşa cum a făcut timp de 26 de ani'', a spus Maria Kolesnikova.

Analiştii nu se aşteaptă ca președintele să renunţe în mod real la o parte din putere.

În Belarus au loc proteste în fiecare zi, după alegerile prezidenţiale din 9 august, despre care opoziţia este convinsă că au fost fraudate pentru a-i asigura lui Lukaşenko al şaselea mandat consecutiv.

Refugiată în Lituania, Svetlana Tihanovskaia, care s-a plasat pe poziţia a doua, conform rezultatelor oficiale ale scrutinului, vrea să facă lobby pentru a obţine sprijin din partea ONU şi a Consiliului Europei, în vederea unei tranziţii paşnice a puterii în Belarus.

Ea se va adresa membrilor Consiliului de Securitate al ONU, pe 4 septembrie, şi Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, pe 8 septembrie. 

×