x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria devine prima ţară din Uniunea Europeană care aprobă vaccinul anti-COVID-19 din China

Ungaria devine prima ţară din Uniunea Europeană care aprobă vaccinul anti-COVID-19 din China

29 Ian 2021   •   16:17
Ungaria devine prima ţară din Uniunea Europeană care aprobă vaccinul anti-COVID-19 din China

Institutul Naţional de Farmacie din Budapesta a autorizat oficial utilizarea vaccinului dezvoltat de chinezii de la Sinopharm, Ungaria devenind astfel prima ţară din UE care a aprobat un vaccin produs în China.

Anunţul vine după ce premierul Viktor Orban a declarat că va opta pentru vaccinul chinezesc întrucât este cel în care are „cea mai mare încredere” , transmite Euronews.

Astfel, Ungaria continuă să se distanţeze de mişcările lansate de-a lungul Uniunii Europene, unde au fost aprobate până acum doar vaccinurile create de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Sinopharm a generat un val de incertitudini în rândurile oamenilor de ştiinţă, după ce rezultatele din luna decembrie au prezentat o eficienţă de 79%, cu aproximativ 15% mai slabă decât serurile dezvoltate de Pfizer şi Moderna.

Săptămâna trecută, autorităţile ungare au aprobat vaccinurile produse de AstraZeneca/Universitatea Oxford şi Institutul Gamaleia din Moscova. Mişcarea a fost blamată de UE, care este conştientă că decizia guvernului Orban este doar un alt exemplu de subminare a solidarităţii din cadrul Uniunii.

Până în prezent au fost vaccinaţi 187.508 unguri, conform datelor colectate de Bloomberg, însă eforturile autorităţilor de popularizare a vaccinurilor din Rusia şi China au fost criticate extrem de dur de opoziţie.

Celălalt vaccin chinez, CoronaVac, creat de compania Sinovac, a obţinut o eficienţă de 50,4% în urma studiilor clinice efectuate în Brazilia, după ce se vehiculase anterior un nivel de eficacitate de 78%.

Serul Sinovac utilizează o formă inactivă de COVID-19 pentru a declanşa răspunsul imunitar, tehnologie ce s-ar putea contura drept o opţiune ideală pentru ţările sărace, de vreme ce vaccinul Pfizer prezintă o serie de provocări logistice, fiind trasportat la temperaturi de minus 70 de grade celsius.

×