x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Ungaria va primi gaze naturale rusești prin conducta TurkStream în 2022

Ungaria va primi gaze naturale rusești prin conducta TurkStream în 2022

27 Ian 2020   •   13:01
Ungaria va primi gaze naturale rusești prin conducta TurkStream în 2022

Primele livrări de gaze naturale ruseşti destinate să ajungă în Ungaria prin conducta TurkStream ar putea să aibă loc la finalul lui 2021 sau începutul lui 2022, a declarat secretarul de stat pentru Energie din Ministerul Inovaţiei şi Tehnologiei din Ungaria, Peter Kaderjak, informează MTI.

Într-un interviu acordat postului de televiziune M1, Peter Kaderjak a subliniat că gazoductul TurkStream, a cărui prima fază s-a finalizat, va conecta direct Rusia de Turcia via Marea Neagră. Potrivit lui Kaderjak, prelungirea gazoductului va continua în direcţia Bulgaria, Serbia şi Ungaria.

Secretarul de stat a subliniat că, în prezent, Ungaria poate achiziţiona gaze naturale din Austria, unde ajung gaze naturale atât din sud, de exemplu din Africa de Nord, cât şi din nord, de exemplu din Norvegia. Cealaltă alternativă sunt gazele naturale lichefiate care ajung în Europa prin mai multe terminale. Peter Kaderjak a spus că gazele naturale lichefiate ar putea ajunge pe piaţa ungară graţie terminalului din Croaţia.

La finele anului trecut, ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, declara şi el că va fi lansată o procedură de rezervare de capacitate pentru conducta TurkStream începând din 2021, adăugând că Ungaria ar putea să primească anual 10 miliarde metri cubi de gaze naturale la frontiera cu Serbia.

Conducta TurkStream face parte din eforturile Rusiei de a ocoli Ucraina în livrările sale de gaze naturale spre Europa.

TurkStream va permite furnizarea de gaze naturale ruseşti din Rusia până în Turcia, via Marea Neagră, prin intermediul a două linii. Prima linie a conductei TurkStream, cu o capacitate de 15,75 miliarde de metri cubi pe an, va aproviziona piaţa locală din Turcia. Cea de-a doua linie, cu o capacitate similară, care va trece prin Bulgaria via Europa Centrală, ar urma să fie destinată aprovizionării clienţilor din Europa de Sud-Est.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: gaze naturale Ungaria turkstream