x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe UPDATE Surpriză în cazul otrăvirii liderului opoziției ruse. Ce spune medicul de la spitalul din Siberia

UPDATE Surpriză în cazul otrăvirii liderului opoziției ruse. Ce spune medicul de la spitalul din Siberia

21 Aug 2020   •   14:28
UPDATE Surpriză în cazul otrăvirii liderului opoziției ruse. Ce spune medicul de la spitalul din Siberia

Medicul-şef al spitalului din Omsk, Siberia, unde se află internat liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi,  a declarat că acesta are o boală metabolică, din cauza căreia i-a scăzut glicemia, transmite Reuters. Doctorul Aleksandr Murahovski a mai precizat că pe hainele şi degetele acestuia au fost găsite urme de substanţe chimice industriale.

Anterior, directorul adjunct al spitalului, Anatoli Kalinincenko, spusese că nu a fost descoperită nicio otravă în organismul politicianului.

Germania s-a oferit să îl trateze pe Navalnîi, trimițând un avion special în Rusia, pentru transportarea acestuia, dar conducerea spitalului din Omsk s-a opus, motivând starea critică a acestuia.

Decizia este considerată de aliații opozantului de natură politică.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a infirmat acuzațiile și a spus că hotărârea aparține medicilor spitalului. El a mai precizat că medicii germani au sosit în Rusia și se vor alătura echipei care îl tratează pe Navalnîi.

UPDATE 2 Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, s-a arătat îngrijorat cu privire la starea de sănătate a liderului opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi, într-o discuţie telefonică pe care a avut-o cu preşedintele rus Vladimir Putin, transmite Reuters.

Aleksei Navalnîi este în comă, după ce i s-a făcut rău în avionul cu care călătorea de la Tomsk la Moscova și se află internat la spitalul din Omsk.

Aliații săi susțin că a fost otrăvit. 

UPDATE 1 Nu a fost descoperită nicio otravă în organismul liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, după cum a declarat, astăzi, directorul adjunct al spitalul ui din Omsk, Siberia. Acesta se află în comă, după ce i s-a făcut rău la bordul unui avion. Personalul sanitar refuză transferul acestuia în străinătate, motivând că starea pacientului este instabilă, transmite AFP.

"Până la această oră nicio otravă nu a fost identificată în sânge şi urină. Nu credem că este vorba de o otrăvire", a spus Anatoli Kalinincenko, director-adjunct al spitalului de urgenţă nr.1 din Omsk.

El a mai precizat că nu poate să dezvălui diagnosticul, din motive legale, dar acesta a fost transmis familiei sale. 

ȘTIRE INIȚIALĂ Liderului opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, nu i se permite transferul în străinătate pentru a fi tratat. Medicii refuză să își dea acceptul, motivând starea de sănătate precară a pacientului, transmite AFP. Acesta se află în comă din cauza unei presupuse otrăviri.

Navalnîi se află internat în spitalul din Omsk, Siberia.

"Medicul-şef a anunţat că Navalnîi nu este transportabil. Starea lui este instabilă. Este însă fatal ca el să fie lăsta în spitalul neechipat din Omsk, cu un diagnostic încă nestabilit", a anunţat purtătoarea de cuvânt a politicianului, Kira Iarmîş, pe Twitter.

Doar decizia familiei de a fi transferat peste hotare nu este suficientă, în condițiile în care medicii refuză acest lucru. 

Leonid Volkov, mâna dreaptă a lui Navalnîi, a spus că este vorba, de fapt, de o decizie politică, și nu medicală.

"Ei aşteaptă ca toxinele să fie eliminate din corp şi să nu mai fie detectate. Nu există nici diagnostic, nici analiză. Viaţa lui Aleksei este în mare pericol", a scris acesta, pe Twitter.

Aleksei Navalnâi a fost otrăvit. Acesta s-a simțit rău în timp ce se afla la bordul unui avion cu care se deplasa de la Tomsk, la Moscova. 

Franța și Germania s-au oferit să-i acorde ajutor medical, iar un avion special a fost închiriat, azi-noapte, de un ONG din Germania pentru a-l transporta. Aeronava se află deja în Rusia. 

"Este în mod clar mai sigur la bordul unui avion modern decât la spitalul din Omsk, transferaţi-l cât mai repede posibil", a transmis Volkov.
 

×