x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Vicepreşedintele american Mike Pence în Irak, dar fără a se întâlni cu liderii oficiali de la Bagdad

Vicepreşedintele american Mike Pence în Irak, dar fără a se întâlni cu liderii oficiali de la Bagdad

23 Noi 2019   •   21:00
Vicepreşedintele american Mike Pence în Irak, dar fără a se întâlni cu liderii oficiali de la Bagdad

Vicepreşedintele american Mike Pence a efectuat sâmbătă o vizită în Irak, fără a se întâlni cu autorităţile de la Bagdad, în ziua în care un nou manifestant a fost ucis în cadrul mişcării de contestare populară faţă de care Washingtonul a fost mai mult absent, spre deosebire de rivalul său iranian, comentează France Presse.

Irakul, al doilea producător de petrol în cadrul OPEC, se confruntă cu prima sa mişcare de contestare spontană şi cu criza socială cea mai gravă, cu aproape 350 de morţi în mai puţin de o lună, după căderea în 2003 a dictatorului Saddam Hussein odată cu invazia americană în ţară.

În timp ce strada solicită reformarea sistemului politic instalat după 2003 de americani la Bagdad, unde Iranul - cealaltă mare putere care acţionează în Irak - s-a implicat total, SUA asistă aproape în tăcere.

O atitudine care semnalează, afirmă experţii, declinul influenţei lor în Irak şi chiar dezinteresul lor faţă de ţara în care Iranul de mai mulţi ani "a cooptat conducători, a plătit agenţi irakieni şi a infiltrat toate aspectele vieţii politice, economice şi religioase", potrivit unei recente scurgeri de documente ale serviciului de informaţii iranian.

În urmă cu aproape un an deja, preşedintele Donald Trump însuşi sărbătorise Crăciunul la baza Ain al-Assad, în vestul deşertic al Irakului, şi nu întâlnise niciun oficial şi nici nu s-a deplasat până la Bagdadul aflat la 200 km de acolo, suscitând o nouă campanie a susţinătorilor Iranului în parlament pentru a-i evacua din Irak pe cei 5.200 de soldaţi americani staţionaţi în ţară.

În prima sa vizită în Irak în calitate de vicepreşedinte, Mike Pence a decis să celebreze Ziua Recunoştinţei cu trupele la aceeaşi bază din provincia Al-Anbar.

Pence i-a telefonat totuşi în cursul zilei premierului irakian Abdel Abdel Mahdi, au indicat doi responsabili irakieni pentru AFP. "Nu va exista o întâlnire pentru că ei au vorbit deja la telefon" şi "Abdel Mahdi nu va merge la Al-Anbar", potrivit unuia din cei doi.

Dar Pence s-a întâlnit la Erbil, capitala Kurdistanului irakian autonom, cu preşedintele acestei regiuni, Netchirvan Barzani şi cu premierul său Masrour Barzani.

Un purtător de cuvânt al preşedinţiei irakiene la Bagdad a afirmat chiar că nu a fost informat despre vizita lui Pence, care intervine pe fondul crizei.

De joi, nouă manifestanţi au fost loviţi de gloanţe, grenade lacrimogene şi gloanţe de cauciuc, potrivit surselor medicale.

Ultimul a căzut sâmbătă, atins mortal de un glonţ de cauciuc al forţelor de ordine pe podul Al-Ahrar, în apropiere de Piaţa Tahrir, epicentrul contestaţiilor de la Bagdad.

Alte zeci au fost rănite la Bagdad şi în mai multe oraşe din sudul ţării, unde manifestaţiile şi nesupunerea civică continuă.

La Kerbala, oraş la sud de Bagdad, considerat sfânt de şiiţi, manifestanţii au format un convoi funerar pentru un manifestant dat dispărut şi descoperit ulterior decedat în portbagajul maşinii sale.

Dacă conduc coaliţia internaţională care sprijină Irakul pentru a lupta împotriva celulelor jihadiste persistente ale grupării Statul Islamic, SUA par de acum pe margine din punct de vedere politic.

Relaţia dintre Washington şi Bagdad este la nivelul "cel mai scăzut", afirmă responsabili ai celor două ţări, în special cu premierul Abdel Mahdi, considerat "prea apropiat" Iranului. Aflat la putere de 13 luni, şeful guvernului nu s-a putut totuşi duce la Washington, vizita sa anunţată de luni de zile fiind mereu respinsă.

Şi mai mulţi responsabili irakieni au simţit deja efectul tensiunilor între SUA şi Iran: ei sunt de acum sub incidenţa sancţiunilor pentru "încălcarea drepturilor omului". Este cazul a doi şefi ai miliţiilor, Waad Qado şi Rayan al-Keldani, liderul uneia dintre rarele facţiuni creştine din Hachd al-Chaabi, coaliţia paramilitarilor şiiţi proiranieni.

Keldani l-a apostrofat pe Twitter pe Pence, acuzându-l că vine pe "furiş" în Irak. "Nu sunteţi binevenit pe teritoriul irakian", a scris el într-o postare.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: mike pence irak