x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie CCR: Parlamentul a făcut o interpretare eronată a normelor referitoare la numirea unor noi Consilii la TVR şi Radio

CCR: Parlamentul a făcut o interpretare eronată a normelor referitoare la numirea unor noi Consilii la TVR şi Radio

22 Iun 2021   •   22:30
CCR: Parlamentul a făcut o interpretare eronată a normelor referitoare la numirea unor noi Consilii la TVR şi Radio

Curtea Constituţională a României a constatat că Parlamentul nu a făcut decât o interpretare eronată a normelor legale referitoare la procedura de numire a unor noi Consilii de administraţie la Societatea Română de Televiziune (SRTv) şi Societatea Română de Radiodifuziune (SRR), aplicându-le cu încălcarea principiului constituţional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor

Curtea precizează în motivarea privind numirea la Societatea Română de Televiziune că, adoptând hotărârea criticată, Parlamentul a încălcat dispoziţiile legale incidente în cauză, respectiv art.19 şi art.20 din lege, invocând aplicabilitatea dispoziţiilor art.21 alin.(3), care reglementează o situaţie specială, respectiv situaţia tranzitorie în care procedura de numire a consiliului de administraţie care nu este definitivată de către Parlament în decursul legislaturii în care a fost declanşată este reluată după constituirea noului Parlament.

"Curtea observă că, deşi Parlamentul în întregul său şi fiecare dintre cele două Camere ale acestuia se bucură de deplină autonomie în ceea ce priveşte stabilirea normelor juridice ce le guvernează organizarea şi funcţionarea, prin intermediul regulamentelor proprii sau al legilor speciale care guvernează modul de exercitare a atribuţiilor Parlamentului, interpretarea şi aplicarea normelor regulamentare şi legale care instituie astfel de reguli procedurale trebuie realizate întotdeauna cu bună credinţă, în spiritul unui comportament loial faţă de Legea fundamentală. Într-o ipoteză contrară, rezultatul ar fi blocarea activităţii instituţiei, sub aspectul îndeplinirii atribuţiilor constituţionale, cu consecinţe negative asupra structurilor democratice pe care se întemeiază statul (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 209 din 7 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.188 din 22 martie 2012)", se arată în motivare.

 

×
Subiecte în articol: Curtea Constitutionala