x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Chițoiu, urmărit penal pentru ucidere din culpă

Chițoiu, urmărit penal pentru ucidere din culpă

de Mariana Zaharia    |    10 Ian 2020   •   09:03
Chițoiu, urmărit penal pentru ucidere din culpă

Fostul ministru Daniel Chițoiu a venit joi în fața procurorilor din Argeș mișcându-se greoi, cu o mână ce părea imobilizată și nebărbierit. Le-a răspuns punctual jurnaliștilor că nu vorbea la telefon atunci când s-a produs tragedia, că nu a luat legătura cu familiile victimelor și că a sunat chiar el la 112.

Fostul ministru a ajuns la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș cu mașina avocatului său, Dan Panțoiu. Chițoiu nu și-a luat apărător din Capitală, ci unul local, care are la activ zeci de dosare de acest gen, cu tragedii rutiere. Cei doi au stat în jur de 25 de minute în sediul Parchetului, acolo unde politicianul a fost anunțat că este suspect în dosarul de ucidere din culpă. În fața procurorilor, Chițoiu s-a prevalat de dreptul la tăcere, dar nu sfătuit de apărător, ci pentru că așa a dorit.

La plecare, avocatul l-a ajutat să urce în mașină și i-a prins centura de siguranță, pentru că fostul ministru spune că încă suferă din cauza rănilor provocate de accident. Doi soți și-au pierdut viața în accidentul rutier petrecut în a doua zi de Crăciun. Cea de-a treia victimă, o femeie care este încă internată în stare gravă, nu a depus, deocamdată, plângere împotriva lui Chițoiu.

×
Subiecte în articol: daniel chitoiu