x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Comisia de la Veneția vrea SIIJ

Comisia de la Veneția vrea SIIJ

de Ion Alexandru    |    25 Iun 2019   •   09:48
Comisia de la Veneția vrea SIIJ

Șapte membri ai CSM care fac presiuni pentru desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiţie au blocat activitatea Plenului Consiliului, tocmai pentru a nu putea fi validat concursul prin care Adina Florea urmează să fie numită la conducerea SIIJ. Presiunile au atins cote inimaginabile și au determinat-o pe președintele CSM, Lia Savonea, să întrebe oficial Guvernul dacă există vreun proiect de lege prin care se urmărește desființarea Secției Speciale.

 

Grupul care a boicotat, pentru a doua oară, ședința Plenului CSM este format din judecătorii și procurorii Nicolae Solomon, Anamaria Criș, Mihai Bălan, Bogdan Mateescu, Cristian Ban, Florin Deac și Tatiana Toader. Aceștia au refuzat, ieri, să iasă din birouri, pentru a participa la ședință. Ulterior, grupul puciștilor a înaintat o scrisoare deschisă, în care solicită amânarea validării concursului pentru șefia SIIJ până după ce raportul Comisiei de la Veneția și raportul GRECO vor fi traduse. Ei susțin că cele două instituții internaționale critică activitatea SIIJ și recomand desființarea acesteia. Aceasta este acțiunea la vedere a celor șapte, de ieri, pentru  că, înaintea ședinței, ei au șantajat-o pe președinta CSM, Lia Savonea, să scoată de pe ordinea de zi a plenului de ieri punctele referitoare la SIIJ.

Conflictul din interiorul CSM a atins un prag limită, iar președintele Lia Savonea a adresat, ieri după-amiază, o scrisoare deschisă premierului Viorica Dăncilă și ministrului Justiției, Ana Birchall, în care solicită lămuriri dacă pe masa guvernului există vreun proiect de lege sau un alt act normativ care vizează desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție.

 

Lovitură de ultimă oră

Aseară, Comisia de la Veneția a publicat opinia cu privire la modificările legilor Justiţiei operate de Parlamentul României. Surpriză totală! Forul european cere consolidarea Secției pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiție. Comisia de la Veneția sugerează, însă, operarea unor modificări, în sensul redimensionării instituției, pentru a nu exista riscul unor blocaje în lupta anticorupție și a crimei organizate.

×