x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Corvetele au liber la ieșire din ”portul” Justiției

Corvetele au liber la ieșire din ”portul” Justiției

de Dan Constantin    |    16 Iul 2020   •   10:33
Corvetele au liber la ieșire din ”portul” Justiției

Când va intra prima corvetă în arsenalul forțelor navale românești? Vom ști doar atunci când va ieși licitația din ”portul” Justiției, unde stă ”arestată”- este răspunsul tip, primit cu repetiție de la experții militari care gestionează cel mai important program de modernizare a flotei militare .În fine, în 13 iulie 2020, la ceas de seară, Curtea de Apel București a dat o decizie care scoate din blocaj o afacere de 1,6 miliarde euro, cu puternice conexiuni și interese politico-militare la Marea Neagră.

Decizia în dosarul nr 21131/3/2019 înregistrat la Curtea de Apel București în 27 noiembrie2019 era așteptată cu legitim interes nu doar în Ministerul român al Apărării și de celelalte părți aflate în dispută de ani buni pentru contractul de înzestrare a marinei militare. NATO, guvernele Franței, Olandei, Italiei, Germaniei urmăresc din 2015 meandrele pe care ”s-au plimbat” cele patru corvete, care, odată ce vor deveni operaționale, cântăresc greu în jocul de forțe din Marea Neagră. Din 2016, când a avut prima sincopă și până la desemnarea unui câștigător al licitației - compania franceză de stat Naval Group, asociată cu Șantierul Naval Constanța - în 3 iulie 2019, au trecut trei ani de ”încălzire”; miza economică de 1,6 miliarde euro pusă la ,”bătaie” de statul român fiind elementul de stimulare a competiției. În 4 iulie 2019, Florence Parly, ministrul francez al Apărării, transmite un mesaj de felicitare a câștigătorilor licitației, salutând ”decizia care se înscrie în efortul depus în vederea construirii unei Europe a apărării, puternică și ambițioasă”

 

Un an de procese și contestații

 

Bucuria câștigătorilor a fost de scurtă durată. DAMEN SCHELDE NAVAL SCHIPBUILDING BV, care părea favorită, fiind susținută public prin gesturi de imagine ale unor oficiali români, deschide un șir de procese în care contestă diferite părți ale procedurii de licitație și rezultatul final. Procesele pornite la Tribunalul București fac naveta până la Curtea Supremă, cu cereri de neconstituționalitate, recuzarea integrală a completului de judecători, strămutare la alte instanțe din afara Capitalei, unde completele nu ar fi părtinitoare. Pandemia ”ajută” la prelungirea proceselor în care avocații olandezilor și-au consumat toată muniția de argumente. Ministerul Apărării a invocat urgența cauzei aflate în pronunțare la CAB la un prim termen anunțat pentru 27 mai 2020. În hățișul de cereri se pierde aceast termen, completul de recurs având de ”recuperat” și alte cereri ale companiei Damen, juridic, dintre cele mai curioase. Astfel, abia la 3 iunie olandezii sunt convinși de judecători, prin decizia completului de recurs, că hotărârea de guvern după care se organizase toată procedura de achiziție a fost.legală. Pronunțarea se amână pentru 1 iulie, apoi pentru 6 iulie, pentru ca în 9 iulie să se trimită așteptarea la 13 iulie. Mai erau doar câteva ore și se depășea și acest termen. La ora 21.00, completul 9 recurs al Secției a IX-a contencios administrativ și fiscal dă soluția: respinge ca nefondat cererea recurentului reclamant DAMEN. Judecătorii mai constată că reclamanta datora o cauțiune în cuantum de 220.000 de lei. Decizia lasă o portiță de continuare a procesului, dar nu pe fondul problemei, ci la o excepție de neconstituționalitate la Legea nr 101/2016, și ea inadmisibilă, care poate fi atacată în 48 de ore de la pronunțare. În rest, lupta este definitiv pierdută de DAMEN. Prima corvetă ar putea fi livrată la trei ani de la data semnării contractului.

 

CORUPȚIA inventată de IGNAT

 

 După desemnarea câștigătorului licitației în cadrul comisiei de experți, rezultatul a fost mai multe luni ținut la secret. În interiorul Ministerului Apărării Naționale, șeful Departamentului Înzestrare, Andrei Ignat, a lansat în ianuarie 2019 teoria ”corupției” în cadrul procesului de analiză a ofertelor. Abia după debarcarea lui Ignat, în iunie 2019, a putut fi anunțat public rezultatul, cunoscut de ”tot satul”. DNA a deschis un dosar pentru a cerceta alarmanta informație lansată de Ignat. Dosarul a fost închis în luna mai 2020.

 

 ȘAPTE MINIȘTRI PENTRU PATRU CORVETE

 

Celebrul film american ”Șapte neveste pentru șapte frați” a fost ”jucat” pe platourile Ministerului Apărării Naționale în varianta autohtonă ”Șapte miniștri pentru patru corvete”. Când a fost lansat programul, ca o prioritate a modernizării forțelor navale, ministru al Apărării era Mircea Dușa, care își încheie mandatul în 2015. Mihnea Motoc, în guvernul tehnocrat, duce programul aproape spre un câștigător, dar procedura este respinsă de Parlament. Urmează alt ciclu al achiziției care s-a desfășurat sub mandatele lui Gabriel Beniamin Leș, Adrian Țuțuianu, Mihai Viorel Fifor, din nou Gabriel Leș și Nicolae Ionel Ciucă, acum în funcție. Cel puțin doi miniștri din acest tablou și-au dat demisia, potrivit unor surse demne de încredere, pentru că nu au dorit să-și asume o falsificare a ierarhiei competitorilor. Tevatura internă din MApN, transferată rapid și în zona politică, a fost tema unor analize acide în presa internațională asupra licitației în care s-ar fi dorit ca din pălărie să fie scos ”iepurașul” mai scump. Speculații livrate la ore de maximă audiență pe posturi tv legau în 2019 supărările ”corelate” ale lui Frans Timmermans pe PSD și ale guvernului olandez, care blochează accesul României în Schengen de cele patru corvete care nu ”acostau” în șantierele navale 2 Mai, ci la Constanța.

 

”Constată că reclamanta datora o cauțiune în cuantum de 220.000 de lei.Respinge, în rest, recursul, ca nefondat”

Din soluția Curții Apel București în dosar nr 21131/3/2019.

 

×