x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Floarea Alesu, fosta șefă a DGASPC Teleorman, condamnată împreună cu Dragnea, a fost eliberată condiționat

Floarea Alesu, fosta șefă a DGASPC Teleorman, condamnată împreună cu Dragnea, a fost eliberată condiționat

08 Ian 2021   •   13:31
Floarea Alesu, fosta șefă a DGASPC Teleorman, condamnată împreună cu Dragnea, a fost eliberată condiționat

Fostul director al DGASPC Teleorman a fost eliberat condiționat din închisoare, după condamnarea în dosarul angajărilor fictive, în care este și fostul lider PSD Liviu Dragnea. Decizia instanței în cazul Floarei Alesu nu a fost atacată de procurori.

Judecătoria Ploiești a admis cererea de liberare condiţionată a fostului director al DGASPC Teleorman Floarea Alesu, scrie  Mediafax

Judecătorii au dispus, astfel liberarea condiţionată a condamnatei.

Aceasta fusese condamnată la executarea pedepsei de 3 ani, 7 luni şi 20 de zile închisoare, prin sentinţa penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În baza legii, intervalul cuprins între data liberării condiţionate şi data împlinirii duratei pedepsei, care ar fi fost 23 septembrie 2022 va constitui termen de supraveghere pentru condamnată.

Decizia Judecătoriei Ploiești este dată în 14 decembrie și este prima eliberare în dosarul angajărilor fictive în care este condamnat și fostul președinte al PSD, Liviu Dragnea a fost condamnat.

Decizia judecătorilor nu a fost contestată de procuror, astfel că Alesu este liberă.

Liviu Dragnea este condamnat în acest dosar la 3 ani și 6 luni de închisoare și va putea cere și el eliberarea condiționată după executarea a două treimi din pedeapsă.

 

×
Subiecte în articol: floarea alesu