x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Inspecția Judiciară: Camelia Bogdan nu prezintă calitățile necesare pentru a fi judecător

Inspecția Judiciară: Camelia Bogdan nu prezintă calitățile necesare pentru a fi judecător

de Ion Alexandru    |    26 Mar 2021   •   07:20
Inspecția Judiciară: Camelia Bogdan nu prezintă calitățile necesare pentru a fi judecător

Grupul de Investigații Politice a făcut public Raportul devastator al Inspecției Judiciare referitor la îndeplinirea de către fostul magistrat Camelia Bogdan a condiției de bună reputație, concluzia fiind că aceasta “nu mai prezintă calitățile necesare pentru ocuparea funcției de judecător”. Mai mult, Camelia Bogdan “nu se mai bucură de o bună reputație”. Atât Raportul, cât și concluziile au fost înaintate Secției pentru Judecători de la CSM.

 

Potrivit acestui Raport, judecătoarea suspendată Camelia Bogdan a atacat permanent autoritatea judecătorească cu scopul de a induce în eroare, de a afecta credibilitatea justiției și de a face presiuni indirecte împotriva tuturor celor implicați în desfășurarea procedurilor disciplinare care o vizau. Inspecția Judiciară notează faptul că aceasta a fost sancționată de două ori de către Consiliul Superior al Magistraturii cu excluderea din profesie, pentru fapte deosebit de grave. Mai mult, Înalta Curte a stabilit, printr-o sentință definitivă, că judecătoarea Camelia Bogdan a avut un comportament neconform statutului de magistrat și a subminat independența justiției, deteriorând încrederea și respectul față de funcția de magistrat.

Inspecția Judiciară mai notează faptul că Bogdan Camelia a făcut afirmații defăimătoare la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție, a judecătorilor care au dat sentințe care nu i-au convenit, a Consiliului Superior al Magistraturii, a Serviciului Român de Informații și a Curții Constituționale. De asemenea, fosta judecătoare a îndemnat inclusiv la nerespectarea deciziilor Curții Constituționale a României.

 

Lipsă de onestitate și de bună credință

 

Documentul citat mai relevă faptul că, pe rolul Direcției Naționale Anticorupție există nouă dosare penale înregistrate ca urmare a plângerilor formulate de Camelia Bogdan împotriva autorităților care s-au ocupat de acțiunile disciplinare declanșate împotriva ei. Iar, în perioada 2015-2020, Camelia Bogdan a formulat 41 de cereri de apărare a reputației profesionale și a independenței sistemului judiciar, din care 40 au fost respinse de CSM.

“Doamna judecător Camelia Bogdan a inițiat 71 de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. Marea majoritate a acțiunilor declanșate de reclamanta Camelia Bogdan în instanță au fost deja respinse. Verificările efectuate de Inspecția Judiciară au relevat conduita exagerată și în același timp agresivă a doamnei Camelia Bogdan, judecător suspendat”.

Mai departe, aceeași Camelia Bogdan a făcut cereri de a intervenție în procese, cereri respinse de instanțe pe motiv că erau, de fapt, solicitări proprii diferite și contrare față de cele ale părții în favoarea căreia spunea că intervine. Conform raportului, “Camelia Bogdan nu conștientizează gravitatea faptelor pentru care a fost sancționată disciplinar de două ori, comunicând opiniei publice cu o totală lipsă de onestitate și corectitudine că este o «victimă a sistemului» și că este vorba de o «executare»”.

De altfel, chiar și în cadrul acestor verificări ale Inspecției Judiciare, Camelia Bogdan a avut o atitudine lipsită de onestitate și de bună credință, transmițând apărări confuze în care „cu greu poate fi urmărit un raționament logic”.

 

Procese cu miză halucinantă și sesizări la ANI, pentru răzbunare

 

“Jurnalul” a studiat “sentința Inspecției Judiciare și a descoperit că el menționează un amănunt de-a dreptul spectaculos. Este vorba despre o sesizare pe care Camelia Bogdan a făcut-o în luna martie a anului 2015, în atenția Agenției Naționale de Integritate, cerând ANI să o cerceteze pe judecătoarea Mihaela Tăbârcă, de la Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece ar fi descoperit în declarațiile de avere completate de aceasta că ar fi încasat prea mulți bani pentru lucrările de drept ale căror autor este magistratul de la instanța supremă. Coincidența face că judecătoarea Mihaela Tăbârcă a făcut parte din completul de cinci judecători de la ÎCCJ care a validat hotărârea CSM de sancționare disciplinară a Cameliei Bogdan.

Un alt detaliu interesant este că judecătoarea Camelia Bogdan a fost sancționată cu excluderea din magistratură de două ori. Prima dată în 8 februarie 2017, iar, a doua oară, în 2 aprilie 2019. Această din urmă sancțiune își produce și la acest moment efectele.

Însă, în toată această perioadă, Camelia Bogdan a deschis nu mai puțin de 71 de cauze civile. În 2019, spre exemplu, a înaintat o cerere la Tribunalul Cluj, solicitând daune morale în valoare de 100 de milioane de euro, conform raportului Inspecției Judiciare. Cererea a fost respinsă.

Inspecția Judiciară mai notează că, în 10 februarie 2021, Camelia Bogdan a făcut, în cadrul unui interviu acordat unui site, afirmații incredibile la adresa SRI, acuzând totodată că Inspecția Judiciară, prin inspectorul șef, ar fi intervenit în procesele ei civile.

×