x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Legea care nu-i protejează pe elevi de pedofili

Legea care nu-i protejează pe elevi de pedofili

de Diana Scarlat    |    12 Mai 2021   •   08:00
Legea care nu-i protejează pe elevi de pedofili

Un nou scandal legat de pedofilie în școală a izbucnit în aceste zile, când un profesor de la Colegiul de Artă din Iași a fost descoperit la catedră, după condamnarea pentru pornografie infantilă. Avem o lege care îi obligă pe toți adulții să-și depună cazierul judiciar înainte de a intra în contact cu elevii, tocmai pentru a se evita astfel de situații. Totuși, câteva omisiuni din această reglementare le dă undă verde pedofililor care nu pot fi nici depistați de școală sau de inspectoratele școlare, nici nu pot fi înlăturați de la catedră în urma dovezilor sau a suspiciunilor, în lipsa unei sentințe definitive a unei instanțe de judecată

 

Un profesor în vârstă de 31 de ani, Silviu Andrei Parascan, a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare pentru pornografie infantilă, dar a continuat să predea la un prestigios colegiu de artă din Iași. Profesorul și-a recunoscut faptele și a semnat un acord de recunoaștere cu procurorii DIICOT, dar de la data condamnării, 27 aprilie 2021, până când presa a descoperit că el încă predă la liceul din Iași, nu au aflat despre situația lui nici Inspectoratul Școlar, nici unitatea de învățământ care l-a angajat. Deși un astfel de caz nu ar fi trebuit să existe, conform Legii 118/2019 care reglementează „Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale”. Această lege ar fi trebuit să-i protejeze pe elevi de pedofili. Toți profesorii, medicii pediatri, de familie sau specialiștii care intră în contact cu copiii, precum și actorii de la teatrele de copii, animatorii de la petreceri, antrenorii de la cluburile sportive, psihologii și oricine lucrează cu copii sunt obligați, din 20 iulie 2019, să prezinte la locul de muncă un „certificat de integritate comportamentală” care confirmă că nu sunt agresori sexuali. 

 

Hibele legislative fac inutil efortul

 

Legea 118/2019 a intrat în vigoare cu doi ani în urmă, însă are câteva hibe care o face aproape inutilă: presupune doar depunerea la angajare a certificatului cu valoare de cazier care este valabil timp de șase luni, dar nu mai prevede și ce se întâmplă după titularizare; inspectoratele școlare și instituțiile de învățământ nu sunt anunțate, automat, de Poliție, de MAI sau de Ministerul Justiției, în legătură cu dosarele de pedofilie și condamnările cadrelor didactice, dar nici cei condamnați nu au obligația să depună cazierul actualizat, după condamnare. Acesta este și cazul tânărului profesor de la Iași care și-a depus cazierul la angajare, iar faptele comise în timp ce profesa nu s-au luat în considerare, nici măcar după condamnare. Fiind o condamnare cu suspendare, tânărul artist s-a prezentat în continuare la liceul la care predă, pentru că nici legea, nici sentința judecătorească nu i-au impus să declare condamnarea sau să se retragă din învățământ. „Am luat act din presă de situația prezentată. Inspectoratul Școlar Județean Iași nu a fost informat oficial și, din datele pe care le avem, nici școala nu a primit o astfel de informare. Tot din presă am aflat că nu este o sentință definitivă, așadar așteptăm sentința definitivă pentru a lua legătura cu Serviciul probațiune și reinserție socială pentru a vedea ce măsuri vor fi luate. Până atunci, domnul director al Colegiului Național „Octav Băncilă”, Iași, va monitoriza situația din școală, activitatea domnului profesor și va comunica permanent cu Inspectoratul Școlar Județean”, a explicat, pentru Jurnalul, Antonina Bliorț, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar. Practic, până la sentința definitivă dată de instanța de judecată, chiar și după ce și-a recunoscut faptele, profesorul ar putea preda în continuare, pentru că legea îi permite și nici judecătorul nu i-a interzis să se mai prezinte în fața elevilor.

În cazul profesorilor pedofili, primează prezumția de nevinovăție, până la decizia definitivă a unei instanțe de judecată, chiar dacă se găsesc dovezi clare și dacă persoana își recunoaște faptele, așa cum este cazul profesorului de la Iași. 

 

În martie 2020, mama unei fetițe de 11 ani din județul Mureș a înaintat o plângere la Poliție, sesizând că o persoană necunoscută i-a solicitat fiicei sale fotografii nud prin intermediul mesageriei Facebook. Astfel a fost depistat tânărul artist care predă la colegiul din Iași. Parascan a fost monitorizat, iar polițiștii au descoperit că folosea un cont fals de Facebook și acostase deja mai multe fete cu vârste de până la 13 ani, cărora la cerea poze și imagini video nud. Silviu Parascan folosea numele fictiv „Andreea Mihăilă” și „Andreea Deea” pe rețeaua de socializare.

 

Certificatul de integritate comportamentală este valabil 6 luni de la data eliberării. Art. 18, alineatul 1 al legii precizează că „instituțiile din sistemul de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane au obligația de a solicita persoanelor cu care încheie raporturi de muncă, contracte de voluntariat sau alte asemenea raporturi prezentarea certificatului de integritate comportamentală”. Certificatul se obține de la Poliție, din aceleaşi locuri în care se poate obține şi certificatul de cazier judiciar.

Profesorul Silviu Andrei Parascan a depus ieri cerere de suspendare, după declanșarea scandalului.

×