x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ludovic Orban, luat ca exemplu de judecătorul din dosarul Colectiv: O să obosesc să resping întrebări

Ludovic Orban, luat ca exemplu de judecătorul din dosarul Colectiv: O să obosesc să resping întrebări

07 Noi 2019   •   14:25
Ludovic Orban, luat ca exemplu de judecătorul din dosarul Colectiv: O să obosesc să resping întrebări

Magistratul Mihai Bălănescu, cel care se ocupă de judecarea dosarului Colectiv la Tribunalul Bucureşti, i-a spus joi unui avocat că va obosi tot respingându-i întrebările, luând ca exemplu un citat din declaraţia lui Ludovic Orban, când premierul a spus că va face febră musculară semnând decizii de demitere.

Joi, în timpul audierilor de la tribunal, un avocat a început să-i pună întrebări unui tânăr rănit la Colectiv, despre modul cum a ajuns în club şi de unde a aflat de concertul trupei "Goodbye to Gravity".

Judecătorul i-a respins însă aproape toate întrebările, considerând că nu au legătură cu dosarul.

La un moment dat, enervat de insistenţa avocatului, Mihai Bălănescu a spus că va face ca premierul Ludovic Orban şi va obosi tot respingând întrebări.

"Respingem întrebarea, nu are legătură cu cauza (...) Respingem şi această întrebare (...) Haideţi, vă rog, nu mai puneţi întrebări care nu au legătură cu cauza (...) Fac şi eu ca actualul prim-ministru. Eu nu pot să demit, dar pot să resping. O să obosesc să resping întrebări", a spus judecătorul.

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri că aşteaptă să facă febră musculară, semnând decizii de demitere.

"Pot să vă spun că deja am început să semnez decizii şi aştept să fac febră musculară de la semnat decizii de demitere a secretarilor de stat, a consilierilor de stat, secretarilor generali şi a celorlalte categorii de funcţii care depind de ministru şi de premier, pentru că trebuie să readucem competenţa, profesionalismul, integritatea, în fruntea instituţiilor publice şi să terminăm odată cu pilăraia, cu nepotismul", a spus Orban.

În dosarul ''Colectiv'' au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu; Daniela Niţă - patroana firmei de artificii SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL, Cristian Niţă (director) şi Viorel Zaharia (pirotehnist), precum şi persoanele juridice SC Colectiv Club SRL şi SC Golden Ideas Fireworks Artists SRL.

De asemenea, au fost trimişi în judecată fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone, trei angajaţi din cadrul primăriei: Aurelia Iofciu - şef al Serviciului autorizări comerciale, Larisa Luminiţa Ganea - consilier superior, Ramona Sandra Moţoc - referent superior, ambele în cadrul aceluiaşi serviciu, dar şi pompierii Antonina Radu şi George Petrică Matei.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arăta că patronii de la Colectiv "au încurajat şi permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condiţiile în care spaţiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgenţă, precum şi desfăşurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condiţiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activităţi, caracterizate prin existenţa unor materiale uşor inflamabile, montate cu încălcarea dispoziţiilor legale şi pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor şi pentru izolare fonică pe stâlpii de susţinere, pereţi şi tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecinţa producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban dosarul colectiv