x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Medicul care l-a preluat cu ambulanța pe Ekeng, condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

Medicul care l-a preluat cu ambulanța pe Ekeng, condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

04 Iun 2020   •   16:18
Medicul care l-a preluat cu ambulanța pe Ekeng, condamnat la 1 an și 6 luni închisoare cu suspendare

Elena Mihaiela Duţă, medicul de pe ambulanța care l-a preluat pe Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbușit pe teren în timpul meciului Dinamo-Viitorul, a fost condamnată, joi, la un an și șase luni de închisoare cu suspendare, de Judecătoria Sector 2.

Magistrații de la Judecatoria Sector 2 au decis condamnarea Mihaielei Duță la un an și șase luni de închisoare cu suspedanre, dar și la executarea a 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Medicul trebuie să plătească daune în cuantum de 200.000 de euro.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

În decembrie 2019, procesul ce vizează moartea fotbalistului Patrick Ekeng a fost repus pe rol. Dosarul vizează cazul de ucidere din culpă în care este implicată Elena Mihaiela Duţă, medicul de pe ambulanța care l-a preluat pe Patrick Ekeng, după ce acesta s-a prăbușit pe teren în timpul meciului Dinamo-Viitorul.

„Repune cauza pe rol în vederea reluării cercetării judecătorești. Stabilește termen de judecată la data de 05 februarie 2020, ora 12:00, cu citarea părților. Pune în vedere inculpatei şi părţii responsabile civilmente S.C. PULS MEDICA S.R.L. ca până la termenul de judecată acordat să depună condiţiile de asigurare şi/sau contractele de asigurare în baza cărora au fost emise poliţele de asigurare (...).Pune în vedere părţii responsabile civilmente S.C. CARPATICA ASIG S.A. ca până la termenul de judecată acordat să depună condiţiile de asigurare şi/sau contractele de asigurare în baza cărora au fost emise poliţele de asigurare seria RCP nr. 3145459 din data de 12.02.2016 şi seria RCP nr. 3145988 din data de 17.02.2016, la care se face referire în cuprinsul acestora, în vederea stabilirii riscurilor asigurate şi a excluderilor. Dispune emiterea unei adrese către Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti pentru a comunica, până la termenul de judecată din data de 05.02.2020, dacă decizia Comisiei de disciplină nr. 1441/2017 din data de 16.11.2017 emisă în dosarul nr. 1376/2016 este definitivă, precum şi pentru a comunica instanţei toate înscrisurile care fac obiectul dosarului nr. 1376/2016 în care a fost emisă decizia menţionată”, conform deciziei instanței, din decembrie 2019.

Patrick Ekeng (26 de ani) a decedat pe 6 mai 2016, în timpul meciului Dinamo - Viitorul (3-3). Fotbalistul intrat pe teren în minutul 70 s-a prăbuşit pe gazon în preajma cercului de la centrul terenului, a fost dus la spital, dar după aproximativ 70 de minute de efectuare a manevrelor de resuscitare a fost declarat decedat.

 

×
Subiecte în articol: ekeng