x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Ministrul Justiţiei ar putea anunţa lista cu persoanele care au vizitat arhiva SIPA

Ministrul Justiţiei ar putea anunţa lista cu persoanele care au vizitat arhiva SIPA

25 Mai 2017   •   08:18
Ministrul Justiţiei ar putea anunţa lista cu persoanele care au vizitat arhiva SIPA
Sursa foto: DIANA OROS

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, ar putea publica joi lista cu persoanele care au vizitat arhiva SIPA, după cum a anunţat, la începutul săptămânii, la Iaşi.

Tudorel Toader anunţa luni, la Iaşi, că va publica în cursul zilei de joi lista celor care au vizitat arhiva SIPA. "Aşa, dacă vreţi e un enunţ general, adevărul, întotdeauna şi în orice domeniu, trebuie să iasă la suprafaţă. Evident, m-am referit la adevărurile din arhiva SIPA, pentru că probabil sunt mai multe, şi arhiva asta SIPA, vedeţi, constituie o preocupare pentru toată lumea: şi în dezbaterea publică, şi jurnalistică, şi în mediul juridic. Respectând procedurile, respectând regulamentul, respectând competenţele de desecretizare a arhivei, vom face cunoscute aceste adevăruri", a declarat Tudorel Toader.

El a spus că nu a intrat pe holul arhivei SIPA, însă a precizat că are informaţii referitoare la persoanele care au făcut vizite acolo, motiv pentru care joi va face publică lista acestora.

"Primul pas pe care îl voi face săptămâna aceasta, joi, voi publica lista celor care au vizitat arhiva, celor care au intrat în arhivă, singuri, în echipă, am şi momentul - ora la care au intrat, ora la care au ieşit, ca să ştie lumea, dacă vreţi, cine cunoaşte acele adevăruri din arhivă. Eu ştiu cine a intrat. Eu nu am intrat nici pe holul arhivei. Ştiu cine a intrat. Primul pas, repet, nume, prenume şi număr de vizite, şi data, şi ora, şi minutul. Şi de aici deja o primă concluzie se poate trage. Veţi şti că X cunoaşte ce e în arhivă, veţi şti că unul a intrat de mai multe ori, veţi şti că unii au intrat în echipă, alţii au intrat singuri, veţi cunoaşte aşadar depozitarii informaţiilor din arhivă. Noi, ca minister, vom proceda, repet, după regulament şi după lege", a afirmat Toader. www.agerpres.ro

×
Subiecte în articol: tudorel toader