x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Parchetul Capitalei îl trimite în judecată pe Mario Iorgulescu pentru că s-a urcat drogat la volan și a ucis un bărbat

Parchetul Capitalei îl trimite în judecată pe Mario Iorgulescu pentru că s-a urcat drogat la volan și a ucis un bărbat

14 Aug 2020   •   15:18
Parchetul Capitalei îl trimite în judecată pe Mario Iorgulescu pentru că s-a urcat drogat la volan și a ucis un bărbat

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti (PTB) a anunțat trimiterea în judecată a lui Mario Iorgulescu, pentru omor, după ce acesta s-a urcat beat și drogat la volan și a ucis un bărbat. Tănârul nu a fost încă extrădat din Italia, unde a plecat pentru a se trata în urma accidentului.

Conform rechizitoriului, în 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influența cocainei, intenționând să meargă din staul Gulia, comuna Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depășea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția dintre Șoseaua Chitilei și strada Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I.

Mario Iorgulescu a urcat mașina pe care o conducea cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de accelerație. Vehicul condus de acesta era echipat cu un motor de 700 de cai putere, mai spun procurorii.

Tânărul a intrat pe contrasens și a izbit frontal, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de un bărbat care a murit pe loc.

„Toate acestea s-au întâmplat în condițiile în care, din momentul în care a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului, inculpatul nu a acționat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de accelerație era apăsată la maximum. Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent față de urmările acțiunilor sale, pe care le-a prevăzut și acceptat, punând în pericol participanții la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului și astfel ucigând-o pe victimă cu intenție indirectă”, conform sursei menționate.

Procurorii au avut la baza, în rechizitoriu, declarații ale martorilor, raportul medico-legal de necropsie, buletinele de analiză toxicologică și expertiza medico-legală toxicologică, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistică privind cauzele și împrejurările producerii coliziunii, precum și raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de inculpat.

O parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei de către autoritățile judiciare italiene, în baza unor ordine europene de anchetă emise de autoritățile române.

„Menționăm faptul că pe numele inculpatului a fost emis la data de 15 mai un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul București a emis un mandat european de arestare, cel din urmă fiind transmis la data de 19 mai autorităților judiciare competente din Italia, țară în care inculpatul se află, în vederea arestării și predării acestuia către autoritățile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare”, conform PTB.

Procurorii au pus sechestru pe bunurile și sumele de bani aparținând inculpatului, până la concurența valorii de un milion de euro.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti, instanța de judecată competentă.

Mediafax

×
Subiecte în articol: mario iorgulescu