x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Percheziții într-un dosar penal privind achiziționarea de către Unifarm de măști medicale în perioada stării de urgență

Percheziții într-un dosar penal privind achiziționarea de către Unifarm de măști medicale în perioada stării de urgență

03 Feb 2021   •   10:15
Percheziții într-un dosar penal privind achiziționarea de către Unifarm de măști medicale în perioada stării de urgență

Polițiștii fac percheziții, miercuri, într-un dosar penal pentru înșelăciune, abuz în serviciu și fals în declarații, în legătură cu achiziționarea de către Unifarm de măști medicale în perioada stării de urgență.

Potrivit unui comunicat de presă al IGPR, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează cinci percheziţii domiciliare, în Bucureşti şi în judeţul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, abuz în serviciu şi fals în declaraţii, toate în legătură cu achiziţionarea de către o companie naţională de măşti medicale în perioada stării de urgenţă.

De asemenea, se va pune în aplicare un mandate de aducere emis pe numele unei persoane. Persoana în cauză va fi condusă la sediul unităţii de poliţie, în vederea aducerii la cunoştinţă a faptelor pentru care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale şi audierii acesteia, pentru clarificarea situaţiei de fapt, informează IGPR.

La nivel european a fost emisă o alertă cu privire la măștile în cauză din cauza capacității reduse de filtrare.

La începutul lunii octombrie 2020, Adrian Ionel a fost trimis în judecată de DNA într-un dosar în care este acuzat că a cerut mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva COVID- 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale.

Mai mult, la finalul anului 2020, DNA  a început urmărirea penală pe numele lui Adrian Eugen Ionel, fost director general al Companiei Naționale Unifarm SA, într-un nou dosar penal. Acesta este acuzat de abuz în serviciu după ce ar fi încheiat cu o societate comercială – ce nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/ distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri” – un contract de achiziții publice ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 de măști.  

×