x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu

07 Noi 2017   •   17:27
Preşedintele CJ Iaşi, Maricel Popa, urmărit penal pentru abuz în serviciu

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Maricel Popa, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a trei infracţiuni de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. 

Potrivit unui comunicat al DNA transmis, marţi, AGERPRES, preşedintele CJ Iaşi este cercetat în legătură cu rezilierea abuzivă a unor contracte de reabilitare a infrastructurii rutiere. 

În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Daniel Ioan Achiţei, la data faptelor director al Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi şi consilier personal al preşedintelui CJ Iaşi, pentru abuz în serviciu (două fapte) şi complicitate la abuz în serviciu, dar şi Ion Echimov, administrator al SC Eky Sam SRL, precum şi societatea respectivă, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu. 

"În perioada 2016-2017, suspectul Popa Maricel, în calitate de preşedinte al CJ Iaşi, beneficiind de ajutorul suspectului Achiţei Daniel-Ioan, a încălcat prevederile legale privind desfăşurarea activităţilor de investiţii şi reabilitare a infrastructurii judeţene, în sensul că, direct sau prin intermediar, a sistat în mod abuziv trei contracte care aveau ca obiect întreţinerea drumurilor judeţene. Concret, în contextul unui scandal mediatic creat în legătură cu lucrările de întreţinere ce se efectuau pe drumul judeţean 248 A (Iaşi - Voineşti - Ţibăneşti), suspectul Popa Maricel a stopat lucrările respective pe motiv că ar exista nereguli la efectuarea lucrărilor, fără ca această hotărâre să aibă la bază vreo expertiză tehnică", se precizează în comunicatul DNA. 

Conform aceleiaşi surse, Maricel Popa, procedând în aceeaşi manieră, a determinat excluderea unei societăţi din cadrul asocierilor de firme care au câştigat două dintre contractele în cauză şi înlocuirea acesteia cu una "agreată". 

"Într-unul dintre cazuri, ca urmare a conduitei infracţionale a suspectului Popa Maricel, a fost produs un prejudiciu firmei respective în sumă de 717.898 lei. În celălalt caz, beneficiind de ajutorul acordat de suspectul Achiţei Daniel-Ioan, activitatea de deszăpezire a drumurilor judeţene pentru perioada 1 ianuarie - 15 martie 2017 a fost retrasă din sarcina aceleiaşi firme şi preluată în mare parte de către SC Eky Sam SRL. Prin acest demers a fost creat folos patrimonial necuvenit către SC Eky Sam SRL în valoare de 1.127.563 lei", se mai arată în comunicat. AGERPRES

×