x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Raed Arafat, audiat ca martor de procurori în dosarul 'Colectiv'

Raed Arafat, audiat ca martor de procurori în dosarul 'Colectiv'

22 Oct 2019   •   12:33
Raed Arafat, audiat ca martor de procurori în dosarul 'Colectiv'

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, s-a prezentat marţi la sediul Parchetului General pentru a fi audiat ca martor într-un dosar disjuns din "Colectiv", în legătură cu intervenţia autorităţilor şi acordarea îngrijirilor medicale la locul incendiului, dar şi modul în care a fost efectuat transferul răniţilor la spitale din străinătate.

În noiembrie 2016, părinţii victimelor au depus o plângere penală la Parchetul General, în care mai mulţi oficiali guvernamentali şi din sistemul de sănătate erau acuzaţi în legătură cu modul în care au intervenit autorităţile după producerea incendiului în clubul Colectiv.

Ulterior, Parchetul General a deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă în formă agravată, abuz în serviciu şi neglijenţă în serviciu, privind intervenţia autorităţilor şi acordarea primelor îngrijiri medicale la locul incendiului, respectiv privind asistenţa medicală acordată acestor victime, împrejurările legate de posibile infecţii nosocomiale şi de acţiunile ori inacţiunile funcţionarilor publici în legătură cu transferul persoanelor vătămate la unităţi de spital din străinătate.

În dosarul principal, pe 28 aprilie 2016, au fost trimişi în judecată patronii clubului - Alin George Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, dar şi fostul primar Cristian Popescu-Piedone. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raed arafat