x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei regale de la Băneasa. Decizia este definitivă

Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei regale de la Băneasa. Decizia este definitivă

17 Dec 2020   •   18:43
Remus Truică, condamnat la 7 ani de închisoare în dosarul Fermei regale de la Băneasa. Decizia este definitivă

Omul de afaceri Remus Truică a fost condamnat la 7 ani închisoare cu executare în dosarul „Ferma Băneasa”, israelienii Benjamin Steinmetz și Tal Silberstein au primit câte cinci ani de închisoare, iar Prințul Paul – trei ani și patru luni.

 

Instanţa a decis, în cazul lui Paul al României, confiscarea specială a sumei de 4.000.000 de euro, iar în cel al lui Remus Truică, confiscarea echivalentului în bani a mai multor terenuri din Snagov, în valoare totală de aproximativ 75.000 euro.

Remus Truică, prinţul Paul, Dan Andronic, alături de alte persoane, au fost trimişi în judecată de procurorii DNA în dosarul „Ferma Băneasa”.

Truică este învinuit de constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită; prinţul Paul - de cumpărare de influenţă şi spălare de bani, ambele în formă continuată.

Acuzaţiile vizează infracţiuni comise în perioada 2006 - 2013 în diferite forme de participare, în interesul obţinerii unor bunuri de o valoare deosebită, printre care Pădurea Snagov şi Ferma Regală Băneasa, revendicate fără drept de prinţul Paul.

×
Subiecte în articol: remus truica