x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Şapte persoane din Constanța, acuzate că obligau tinere să practice prostituţia în state membre UE, au fost reţinute

Şapte persoane din Constanța, acuzate că obligau tinere să practice prostituţia în state membre UE, au fost reţinute

12 Dec 2019   •   11:40
Şapte persoane din Constanța, acuzate că obligau tinere să practice prostituţia în state membre UE, au fost reţinute

Şapte persoane au fost reţinute în urma mai multor percheziţii domiciliare efectuate în judeţul Constanţa, suspecţii fiind acuzaţi de proxenetism în formă continuată, ei obligând tinere să practice prostituţia pe teritoriul unor state membre ale Uniunii Europene, a informat joi, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.

La percheziţii au participat circa 40 de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

"La data de 11.12.2019, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, un număr de aproximativ 40 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au efectuat percheziţii domiciliare în cinci locaţii pe teritoriul judeţului Constanţa, în cauza în care se efectuează cercetări faţă de şapte persoane pentru comiterea infracţiunii de proxenetism. În concret, în sarcina persoanelor anchetate se reţine că au săvârşit, în calitate de autori sau complici, infracţiunea de proxenetism în formă continuată, (...), constând în aceea că, în intervalul 2012 - 2019, au determinat şase tinere să practice prostituţia pe teritoriul unor state membre UE, victime pe care ulterior le-au constrâns, prin ameninţări şi alte acte cu caracter vădit intimidant, să continue practicarea prostituţiei, pentru ca astfel să obţină de la acestea majoritatea sumelor de bani provenite din practicarea prostituţiei, sume pe care le-a folosit pentru asigurarea unui venit constant", reiese dintr-un comunicat de presă transmis de procurori.

În urma descinderilor imobiliare au fost reţinute şapte persoane, acestea urmând să fie prezentate Judecătoriei Constanţa cu propunere de arestare preventivă.

"De asemenea, în cadrul percheziţiilor domiciliare s-a procedat la ridicarea de bunuri despre care se bănuieşte că provin din comiterea infracţiunilor de proxenetism, precum şi a unor mijloace materiale de probă", au menţionat anchetatorii.

Conform sursei citate, în cauză, prin intermediul şi cu sprijinul Eurojust şi Europol, s-a cooperat cu autorităţile din Republica Cehă şi Spania, state pe teritoriul cărora au fost desfăşurate simultan activităţi similare celor întreprinse de organele de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: prostitutie constanta