x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Sevil Shhaideh scapă de o parte din sechestrul pus pe averea sa în dosarul Belina

Sevil Shhaideh scapă de o parte din sechestrul pus pe averea sa în dosarul Belina

07 Iun 2018   •   14:52
Sevil Shhaideh scapă de o parte din sechestrul pus pe averea sa în dosarul Belina
Sursa foto: Picasa

Tribunalul Bucureşti a admis joi o cerere depusă de fostul vicepremier Sevil Shhaideh şi a dispus micşorarea sechestrului pus de DNA pe averea sa, de la suma de 3,8 milioane lei la 566.482 lei. 

"Admite contestaţia formulată de Shhaideh Sevil împotriva măsurilor asiguratorii. Infirmă în parte ordonanţa contestată şi revocă corespunzător măsurile asiguratorii instituite de procuror asupra tuturor bunurilor inculpatei, în sensul că suma totală (în vederea reparării pagubei produse prin infracţiuni şi pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare) avută în vedere se micşorează de la 3.804.282,39 lei la 566.482,39 lei. Definitivă", se arată în decizia tribunalului. 

Sevil Shhaideh, la data faptelor secretar de stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), este cercetată în dosarul "Belina" pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, cu consecinţe deosebit de grave. 

Procurorii DNA susţin că, în 2013, prin acţiunea concertată a unor persoane cu funcţii publice, părţi din insula Belina şi Braţul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, au trecut ilegal din proprietatea statului în proprietatea judeţului Teleorman şi în administrarea Consiliului Judeţean Teleorman, iar, după doar câteva zile, cele două proprietăţi, cu suprafaţă de 278,78 de hectare şi, respectiv, 45 de hectare, au fost închiriate tot ilegal unei firme private, pentru realizarea transferului de proprietate fiind adoptată HG 943/2013, act cu caracter individual, prin care au fost încălcate o serie de dispoziţii legale. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Sevil Shhaideh dosarul belina