x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Justitie Un braconier turc vrea alte granițe

Un braconier turc vrea alte granițe

de Dan Constantin    |    05 Dec 2019   •   13:02
Un braconier turc vrea alte granițe

În braconier turc prins în apele teritoriale românești reclamă la CEDO confiscarea vasului și nu recunoaște delimitarea zonei economice exclusive pe platoul Mării Negre. Ce răspuns au dat judecătorii de la Strasbourg în procesul „Yașar contra României”? După cinci ani de la depunerea unei cereri la CEDO, care reclama decizia dată de Curtea de Apel Constanța, de confiscare a pescadorului turcesc surprins în apele teritoriale românești, Înalta Curte Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului a respins pretențiile proprietarului vasului, dând dreptate instanțelor românești. Speța în sine a avut o „chichiță” introdusă de avocații români ai braconierului, cu mare importanță pentru suveranitatea României pe platoul continental al Mării Negre. După cum se știe, nave turcești intră frecvent în apele teritoriale românești pentru a bracona mai ales calcan, peștele cel mai valoros din Marea Neagră, protejat cu cote stricte de pescuit. Procesul de la Strasbourg deschis prin cererea nr. 64863/13, vrea să acrediteze teza susținută încă din faza de apel de la Constanța, că zona economică exclusivă a României s-ar afla în litigiu, și ar „trebui stabilită de statele costiere relevante”. Realitatea este cu totul alta. A existat un litigiu între România și Ucraina, dar Curtea Internațională de la Haga a dat câștig României, prin hotărâre imediată și irevocabilă, încă din 2009. Or, vasul proprietatea lui Yașar a fost surprins de paza de coastă în zona românească în 2 aprilie 2010. În plus, pentru a induce în eroare verificările, purta ilegal pavilion românesc și nu s-a supus inițial somațiilor. Proprietarul vasului venit la braconat nu s-a prezentat niciodată în instanțele din Constanța; el a trimis doar o declarație făcută la un notar din Istanbul în care recunoștea fapta incriminată și se angaja să nu mai intre niciodată în apele teritoriale românești. Turcul își evalua vasul confiscat la 800.000 de euro , dar atunci când a fost scos la vânzare prin licitație publică a fost adjudecat cu 1.900 de euro, fiind într-o stare de degradare avansată. Prin decizia CEDO din 2019 au fost respinse cererile reparatorii solicitate de Yașar, Curtea apreciind că nu a existat nici o încălcare a art. 1 din Convenție, legat de dreptul de proprietate.

 

 

×