x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident feroviar în Argeș: Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit de tren

Accident feroviar în Argeș: Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit de tren

22 Oct 2019   •   12:52
Accident feroviar în Argeș: Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit de tren

Un autoturism în care se aflau trei persoane a fost lovit de un tren de călători, marţi, la o trecere la nivel cu calea ferată din localitatea argeşeană Ţiţeşti.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că cele trei persoane din autoturism nu au rămas blocate în interior, nefiind nevoie de intervenţia unui echipaj de descarcerare.

Conform aceleiaşi surse, la locul accidentului a fost trimis un echipaj cu o autospecială de intervenţie pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire şi stingere a incendiilor. De asemenea, a intervenit şi un echipaj de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Argeş. AGERPRES 

×