x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident feroviar în Timiș. Un tren a intrat într-un autoturism. Două autospeciale s-au deplasat la fața locului

Accident feroviar în Timiș. Un tren a intrat într-un autoturism. Două autospeciale s-au deplasat la fața locului

26 Ian 2020   •   11:43
Accident feroviar în Timiș. Un tren a intrat într-un autoturism. Două autospeciale s-au deplasat la fața locului
Sursa foto: CFR Infrastructură

Un accident feroviar, în care au fost implicate un autoturism şi trenul interregio Sibiu-Timişoara, a avut loc în localitatea Chevereşu Mare, la nivel de cale ferată cu DJ 592, fără victime, doar garnitura de tren necesitând schimbarea pentru continuarea călătoriei.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că în urma accidentului feroviar nu s-au înregistrat victime şi conducătorul auto a fost conştient, cooperant, fără probleme medicale. După evaluarea medicală şi a celor 33 de călători, s-a constatat că aceştia nu au nevoie de îngrijiri medicale.

"Trenul nu şi-a putut continua deplasarea, fiind solicitată o altă garnitură şi transbordarea pasagerilor în vederea continuării călătoriei. Pasagerii nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Traficul rutier şi cel feroviar au fost deblocate", a afirmat Elena Megherea.

La locul intervenţiei s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de stingere, un echipaj SMURD şi nouă pompieri.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: accident feroviar