x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav pe DN 2. Trei persoane au fost grav rănite

Accident grav pe DN 2. Trei persoane au fost grav rănite

09 Iul 2017   •   19:32
Accident grav pe DN 2. Trei persoane au fost grav rănite
Sursa foto: conejota/Getty Images/iStockphoto

Un TIR şi două automobile au fost implicate duminică după-amiază într-un accident rutier pe DN 2, pe raza localităţii buzoiene Mihăileşti, în urma căruia trei persoane au fost grav rănite.

'Accidentul a avut loc la ieşirea din comuna Mihăileşti către satul Căldăruşeanca. Un tânăr în vârstă de 24 de ani, domiciliat în Ilfov, care se deplasa dinspre Buzău spre Urziceni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism care circula din direcţia opusă, condus de un tânăr de 30 de ani din Bacău, a acroşat o baliză de semnalizare rutieră, căci în zonă se efectuează lucrări de infrastructură, după care cele două automobile au lovit un TIR", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, comisarul Doiniţa Mihalache.

În urma impactului, şoferul din primul automobil şi alte două persoane din celălalt automobil, în vârstă de 29 şi, respectiv, 30 de ani, au fost răniţi şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău.

Sursă: Agerpres

×
Subiecte în articol: accident