x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident GRAV pe DN 6 Bucureşti - Alexandria. Două persoane au ajuns la spital. Au fost implicate cinci autoturisme

Accident GRAV pe DN 6 Bucureşti - Alexandria. Două persoane au ajuns la spital. Au fost implicate cinci autoturisme

08 Dec 2019   •   09:21
Accident GRAV pe DN 6 Bucureşti - Alexandria. Două persoane au ajuns la spital. Au fost implicate cinci autoturisme

Două persoane au fost grav rănite, duminică dimineaţa, în urma unui accident rutier în care au fost implicate cinci autoturisme, pe DN 6, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc pe DN 6 E 70 Bucureşti - Alexandria, la kilometrul 80, în zona localităţii Vităneşti (judeţul Teleorman), circulaţia desfăşurându-se îngreunat în zonă.

"În urma evenimentului, două persoane au fost rănite grav. Circulaţia se desfăşoară pe un fir, alternativ, în ambele sensuri, dirijat de poliţie", precizează sursa citată. AGERPRES

×