x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident TERIBIL în Constanța. O ambulanță a fost răsturnată de un șofer neatent

Accident TERIBIL în Constanța. O ambulanță a fost răsturnată de un șofer neatent

29 Ian 2020   •   21:12
Accident TERIBIL în Constanța. O ambulanță a fost răsturnată de un șofer neatent
Sursa foto: Replica Online

Accident teribil într-o intersecție din Constanța. O ambulanță care avea puse în funcţiune semnalele acustice şi luminoase a fost lovită și răsturnată de un autoturism care nu i-a acordat proritate. Patru persoane au fost rănite. 

„Am fost solicitați sa intervenim la un accident rutier cu o ambulanţă SAJ răsturnată. Intervin o autospecială de stingere, o autospecială D3 descarcerare, două SMURD B şi un SMURD C, sprijin un echipaj SAJ B2. Din primele informaţii, ar fi vorba despre patru victime conştiente“, au spus reprezentanţii ISU Dobrogea.

Ambulanţa nu avea pacient în ea.

Potrivit cadrelor medicale, cele patru victime sunt conştiente, fiind transportate la spital.

„La locul accidentului au fost găsite patru victime: colega noastră asistentă care prezintă un traumatism de coloană cervicală, traumatism cranian şi de membru superior, ambulanţierul care prezintă care prezintă un traumatism de membru superior, o victimă de sex masculin care prezintă un traumatism de membru inferior şi a patra victimă - şoferul celeilalte maşini - care prezintă un traumatism cranian. Cele patru victime au fost transportate la spital conştiente, în stare stabilă“, au declarat cadrele medicale pentru Replica Online.

 

 

×