x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Administratorul unui restaurant, din Galați, amendat, după ce a organizat o petrecere de logodnă

Administratorul unui restaurant, din Galați, amendat, după ce a organizat o petrecere de logodnă

25 Oct 2020   •   12:00
Administratorul unui restaurant, din Galați, amendat, după ce a organizat o petrecere de logodnă

Administratorul unui restaurant din orașul Tecuci, județul Galați, a fost amendat cu 3.000 de lei, iar localul a fost închis de polițiști, după ce a organizat o petrecere de logodnă.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au constatat, sâmbătă seara, că, în incinta unui restaurant de pe strada Nicorești din municipiul Tecuci, era în desfășurare o petrecere de logodnă.

Polițiștii au legitimat cele 30 de persoane găsite în restaurant și au întrerupt desfășurarea evenimentului. În urma verificărilor, s-a constatat că niciunul dintre participanți nu figurează în evidența persoanelor diagnosticate cu Covid 19, scrie Mediafax

„Administratorul societății comerciale care a organizat evenimentul a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 3 000 de lei , iar localul a fost închis”, a transmis Poliția Galați.

 

×
Subiecte în articol: restaurant politie logodnă