x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alcoolemie record în Caraș-Severin. Un bărbat cu permisul suspendat circula cu un autoturism radiat și mirosea puternic a alcool

Alcoolemie record în Caraș-Severin. Un bărbat cu permisul suspendat circula cu un autoturism radiat și mirosea puternic a alcool

05 Mar 2020   •   17:45
Alcoolemie record în Caraș-Severin. Un bărbat cu permisul suspendat circula cu un autoturism radiat și mirosea puternic a alcool

Un șofer de 61 de ani din localitatea Grădinari, județul Caraș-Severin, a fost depistat, joi, de polițiști, cu o alcoolemie de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Potrivit unor surse locale, bărbatul a băut alcool chiar în fața polițiștilor.

Bărbatul de 61 de ani a fost oprit, joi, de polițiștii din Oravița pe Drumul Județean 581, în localitatea Grădinari. Acesta conducea o mașină, iar oamenii legii l-au testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a fost unul surprinzător: 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat.

„Polițiști de la Poliția Orașului Oravița au oprit pentru control pe DJ 581, în localitatea Grădinari, un autoturism condus de un bărbat de 61 de ani, acesta emanând miros puternic de alcool, la testarea cu aparatul etilotest rezultând o alcoolemie de 5,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că autoturismul figura radiat din circulație și bărbatul în cauză avea dreptul de a conduce anulat”, anunță reprezentanții IPJ Caraș-Severin.

Bărbatul a fost condus de polițiști la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii concentrației de alcool în sânge.

Potrivit reprezentanților IPJ Caraș-Severin, bărbatul este cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat, cu număr fals de înmatriculare și sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Sursa: Mediafax

×