x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Alte promisiuni? Dinamo ar putea juca pe o arenă nouă de peste 30.000 de locuri

Alte promisiuni? Dinamo ar putea juca pe o arenă nouă de peste 30.000 de locuri

18 Iul 2020   •   13:51
Alte promisiuni? Dinamo ar putea juca pe o arenă nouă de peste 30.000 de locuri

Dinamo primeşte veşti bune de la Compania Naţională de Investiţii. Reprezentanţii acesteia se vor deplasa săptămâna viitoare la complexul Dinamo pentru a pune la punct proiectul unui nou stadion.

Această arenă nu va fi construită însă în locul actualei, ci în spatele lui. Viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu, a explicat la Digi Sport planul existent.

„Noi vrem să facem noul stadion în spate, şi nu în locul celui actual. De ce am luat această decizie? Noi, iniţial, am vrut să facem stadionul nou pe locul actual, dar nu s-a putut. În primul rând, sunt litigiile pe care le cunoaşteţi, şi care vor mai dura minimum un an. Sunt anumite probe pentru DNA care nu pot fi distruse, dar, cel mai important argument este acela că în faţă nu putem face un stadion fără pistă. legea te obligă să faci pistă şi la un stadion nou. Aşa că noi vrem un stadion doar de fotbal pentru Dinamo. Va avea 30.000 de locuri, dacă nu chiar 33.000 de locuri" a declarat viceprimarul Popescu.

Acesta a mai dezvăluit că miercurea viitoare va avea loc discuţia decisivă pentru acest proiect: "Vom merge miercuri acolo, i-am invitat şi pe cei de la FRF, dar şi pe cei de la CNI, care au tot bugetul pregătit. Vom identifica exact locul. În faţa, după ce se va termina litigiul, terenul actual şi cu intrarea vor veni în administrarea sectorului doi, aşa căm vom face academia acolo. Va fi şi un stadion de rugby, dar şi trei terenuri pentru copii. Anul viitor va începe construcţia, care va dura doi-trei ani”.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: stadion dinamo