x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Autoritățile bihorene rechiziționează hoteluri și pensiuni pentru carantinare. Operatorii din turism nu au vrut să le închirieze

Autoritățile bihorene rechiziționează hoteluri și pensiuni pentru carantinare. Operatorii din turism nu au vrut să le închirieze

06 Apr 2020   •   11:33
Autoritățile bihorene rechiziționează hoteluri și pensiuni pentru carantinare. Operatorii din turism nu au vrut să le închirieze

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Bihor a decis rechiziţionarea de hoteluri şi pensiuni întrucât spaţiile din actualele din cele patru centre sunt pline. La apelul public pentru închirierea spaţiilor destinate carantinei nu a răspuns niciun operator hotelier.

Prefectul Dumitru Ţiplea a convocat, duminică, şedinţa extraordinară a CJSU, pentru a declanşa procedura de rechiziţionare a spaţiilor de cazare din judeţ (hoteluri şi pensiuni), în vederea obţinerii avizului Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

În ultimele zile, numărul persoanelor care au domiciliu în acest județ ș revin în ţară, iar capacitatea de carantinare a judeţului a ajuns la limită.

În prezent sunt carantinate 961 de persoane.

Hotărârea este motivată şi de ordinul secretarului de stat Raed Arafat care prevede că, în situaţia epuizării locurilor stabilite de carantină, se vor face demersuri pentru contractarea unor spaţii noi, iar în cazul refuzului proprietarilor/administratorilor spaţiilor respective, se va proceda la rechiziţionarea acestora.

"Menţionăm că apelul public lansat joi, 2 aprilie, de către Direcţia de Sănătate Publică Bihor, prin care operatorii hotelieri erau invitaţi să depună oferte pentru închirierea locaţiilor ca spaţii de carantină, nu s-a soldat cu niciun rezultat", se arată în comunicatul DSP Bihor.

De sâmbătă dimineaţă, de la ora 8,00 până astăzi, au intrat în ţară, prin PTF Borş, 3.200 de persoane, cu 2.200 de autovehicule, iar prin PTF Nădlac II, au revenit în jur de 6.000 de persoane cu 1.800 de mijloace auto.

2.299 de persoane sunt izolate la domiciliu, iar cinci sunt vindecate.

 

×
Subiecte în articol: rechizitionare hoteluri bihor carantina