x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Bărbat arestat preventiv după ce a fost prins cu 400 de grame de canabis în maşină

Bărbat arestat preventiv după ce a fost prins cu 400 de grame de canabis în maşină

27 Mar 2021   •   18:00
Bărbat arestat preventiv după ce a fost prins cu 400 de grame de canabis în maşină

Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Buzău după ce poliţiştii au descoperit în maşina acestuia, la un control în trafic, aproximativ 400 de grame de canabis, a informat sâmbătă DIICOT.

Potrivit unui comunicat al DIICOT transmis AGERPRES, vineri, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Biroul Teritorial Buzău au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

"În cauză s-a reţinut faptul că, joi, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, lucrătorii de poliţie din cadrul Secţiei de poliţie rurală Merei au oprit în trafic un autoturism. În timpul legitimării conducătorului auto, un lucrător de poliţie a observat pe bancheta din spate un recipient din plastic, ce conţinea materie vegetală de culoare verde specifică genului canabis. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că respectivul recipient conţinea cantitatea de aproximativ 400 de grame de canabis", se precizează în comunicat.

Sursa citată menţionează totodată că vineri procurorii DIICOT - Biroul Teritorial Buzău împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Buzău au efectuat patru percheziţii domiciliare, pe raza judeţului Buzău şi a municipiului Bucureşti, în urma cărora au fost ridicate părţi componente ale unei instalaţii necesare pentru asigurarea unei culturi de canabis, 24 ghivece cu rădăcini de plante tăiate, resturi de materie vegetală cu miros înţepător şi aspect specific plantei canabis, precum şi 69 de ghivece cu plante de canabis în stare incipientă de dezvoltare.

DIICOT informează că sâmbătă Tribunalul Buzău a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. AGERPRES

×
Subiecte în articol: bărbat arestat canabis