x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident grav în județul Sibiu

Accident grav în județul Sibiu

01 Aug 2021   •   15:25
Accident grav în județul Sibiu

UPDATE:

 

ISU Sibiu a precizat că niciun rănit în accidentul produs duminică în Lazaret nu a murit, după ce anterior anunțase decesul unui bărbat.

ISU Sibiu a revenit asupra informațiilor anunțate și a precizat că nu a fost înregistrată nicio persoană decedată după accidentul din Lazaret. „Potrivit informațiilor primite de la fața locului, toate victimele sunt conștiente”, au transmis reprezentanții instituției.

Conform acestora, echipajele SMURD Sibiu au preluat pentru transportul la spital 5 persoane cu diverse traumatisme.

Potrivit ultimelor date, numărul persoanelor implicate în accidentul dintre patru mașini petrecut la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea este de nouă.

ISU Sibiu a intervenit, duminică, cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare și automacaraua la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea, în zona Lazaret, la un accident rutier produs între patru mașini.

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt autoturism condus pe aceeași direcție, după care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Traficul este blocat complet între județele Sibiu și Vâlcea.

 

ȘTIRE INIȚIALĂ:

 

Bărbatul pentru care a fost solicitat, duminică, elicopterul SMURD, la accidentul din zona Lazaret, județul Sibiu, a murit. Ultimele date arată că numărul persoanelor implicate în accidentul dintre patru mașini este de nouă.

ISU Sibiu transmite că sunt implicate nouă persoane în accidentul petrecut la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea.

De asemenea, potrivit ISU Sibiu, bărbatul încarcerat, pentru care se solicitase elicopterul a decedat.

„Echipajul de descarcerare a extras un bărbat de cca 30 ani, în stare de inconștiență căruia i s-au aplicat manevrele de resuscitare, fără răspuns, fiind declarat decedat”, a spus Alina Voina, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Patru persoane sunt transportate la UPU Sibiu cu diverse traumatisme.

Alte patru persoane primesc ajutor medical la fața locului și urmează să se decidă dacă și acestea vor fi duse la spital.

ISU Sibiu intervine, duminică, cu două echipaje SMURD, dintre care unul cu medic, un echipaj de descarcerare și automacaraua la limita dintre județele Sibiu și Vâlcea, în zona Lazaret, la un accident rutier produs între patru mașini.

Polițiștii sunt la fața locului și fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.

„Din primele cercetări rezultă că șoferul unui autoturism condus spre Vâlcea a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus, pe care l-a proiectat în alt autoturism condus pe aceeași direcție, după care a ricoșat în alt autoturism, condus tot spre Sibiu”, a spus Elena Welter, purtătorul de cuvânt al Poliției Sibiu.

Traficul este blocat complet între județele Sibiu și Vâlcea.

 

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident