x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Brașov:Recuperați de salvamontiști, după ce au urcat pe munte fără lanterne

Brașov:Recuperați de salvamontiști, după ce au urcat pe munte fără lanterne

30 Iul 2021   •   10:20
Brașov:Recuperați de salvamontiști, după ce au urcat pe munte fără lanterne
Sursa foto: Salvamont Bușteni

Salvamontiștii din Brașov au intervenit în noaptea de joi spre vineri pentru recuperarea a doi tineri din zona Piatra Albă, care nu avea la ei lanterne și erau „echipați” cu pantaloni scurți și pantofi sport.

Potrivit Salvamont Brașov, persoanele rătăcite în Măgura Codlei au fost localizate în noaptea de joi spre vineri în zona Piatra Albă, cu ajutorul datelor GPS. Acestea au fost coborâte și duse în siguranță în orașul Codlea.

„Cei doi tineri erau echipați total necorespunzător pentru o asemenea drumeţie, fără lanterne sau frontale, folosind doar lumina telefonului mobil, încălţaţi cu pantofi sport și pantaloni scurți”, susțin salvamontiștii.

Aceștia le recomandă turiștilor să aleagă traseele în funcție de experiență și să plece pe munte cu echipament adecvat. „Nu uitați să puneți în rucsac lanterna, busola, harta, ochelari de soare cu protecție UV, spray cu piper sau generator de ultrasunete, briceag, trusă de prim-ajutor medical. Folosiți doar trasee marcate, nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile”, spun salvamontiștii.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: salvamontisti