x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Carantina în Otopeni, Berceni și Brănești, prelungită

Carantina în Otopeni, Berceni și Brănești, prelungită

01 Apr 2021   •   17:07
Carantina în Otopeni, Berceni și Brănești, prelungită

Prefectura Ilfov a anunțat că în orașul Otopeni și în comuna Berceni carantina va fi prelungită de joi cu 14 zile. De asemenea, în Brănești carantina va fi prelungită cu 7 zile.

Potrivit ordinelor semnate de șeful DSU, în orașul Otopeni și în comuna Berceni rata de incidență a Civid este de 14,88 la mia de locuitori. În aceste localități carantina este prelungită de joi, de la ora 22.00, până în 15 aprilie, 22.00.

În comuna Brănești, rata de incidență este de 5,98 la mia de locuitori, iar carantina este prelungită cu 7 zile, până în 8 aprilie, la ora 22.00.

Sunt prelungite astfel restricțiile în ceea ce privește deplasarea persoanelor, funcționarea restaurantelor și cafenelelor, a firmelor din domeniul jocurilor de noroc și a instituțiilor de spectacole și concerte.

×