x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Caz șocant la Suceava: Un bătrân diagnosticat cu COVID-19, a plecat din spital cu un taxi

Caz șocant la Suceava: Un bătrân diagnosticat cu COVID-19, a plecat din spital cu un taxi

31 Mar 2020   •   16:28
Caz șocant la Suceava: Un bătrân diagnosticat cu COVID-19, a plecat din spital cu un taxi

Un bătrân în vârstă de 79 de ani din orașul Salcea, județul Suceava, diagnosticat cu COVID-19, a plecat de la spital cu un taxi, deși medicii i-au cerut să aștepte pentru a fi transportat la domiciliu cu o ambulanță specială. Procurorii au deschis un dosar în acest caz.

 

Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, bărbatului diagnosticat cu infecție cu COVID-19 i-au fost întocmite, duminică, documentele de externare din Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, Secția de Boli Infecțioase, datorită evoluției favorabile a bolii.

 

Medicii i-au prescris tratamentul medicamentos și i-au pus în vedere să aștepte pentru a fi transportat la domiciliu cu o ambulanță specială și însoțit de echipajul medical.

„Potrivit actului de sesizare, acesta nu s-a conformat situației impuse de către medicul curant și, fără acordul personalului medical, a părăsit incinta Secției de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, și a plecat către localitatea de domiciliu cu un autoturism taxi”, se arată în comunicatul Parchetului.

Polițiștii din Salcea vor efectua în acest caz cercetări, in rem, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Mediafax

×