x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cel mai mare grup de imigranți ilegali, descoperit într-un TIR la vama Nădlac

Cel mai mare grup de imigranți ilegali, descoperit într-un TIR la vama Nădlac

22 Apr 2017   •   13:40
Cel mai mare grup de imigranți ilegali, descoperit într-un TIR la vama Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota au depistat 111 persoane din Irak, Siria, Afganistan, Iran,Pakistan şi India, solicitante de azil in Romania, care au încercat să iasă ilegal din ţară, ascunse în interiorul unui automarfar.

“În data de 21.04.2017, în jurul orei 22.50, la P.T.F Nadlac II – Csanadpalota s-a prezentat la ieşirea din ţară cetăţeanul român Vlad V., în vârstă de 40 de ani, conducând un automarfar înmatriculat în România. În baza analizei de risc, la controlul fizic al automarfarului, politiştii de frontieră au descoperitascunse în interiorul mijlocului de transport, 111 persoane, dintre care 45 bărbaţi, 24 femei şi 42minori”, a declarat Mihaela Leș, purtătorul de cuvânt al STPF Arad.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că dintre cei 111, 76 sunt cetăţeni irakieni, 15 sunt cetăţeni sirieni, 9 sunt cetățeni iranieni, 8 sunt cetățeni afgani, 2 sunt cetăţeni indieni, iar unul este cetăţean pakistanez. Miganții au vârste cuprinse între 2 şi 53 de ani, solicitanţi de azil în România.

La cercetări, conducătorul auto a declarat că nu are cunoştinţă despre modul în care persoanele în cauză s-a ascuns în camion, pe timpul călătoriei el staţionând în mai multe parcări pentru TIR.

Migranții au declarat că doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi aurecurs la această metodă deoarece nu avea o viză care să lepermită acest lucru.

“Poliţiştii de frontieră au întocmit persoanelor în cauzăacte de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar şoferului român pentru complicitate la tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun”, a precizat Mihaela Leș.

Sursa: aradon.ro

×