x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cel mai mare liceu din Galați se închide din cauza Covid 19: Toți elevii vor învăța online

Cel mai mare liceu din Galați se închide din cauza Covid 19: Toți elevii vor învăța online

30 Sep 2020   •   15:50
Cel mai mare liceu din Galați se închide din cauza Covid 19: Toți elevii vor învăța online

Un renumit colegiu din Galați se închide din cauza Covid 19. Începând de joi, elevii de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri" vor face doar cursuri on-line după ce în interiorul școlii au fost confirmate trei cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2.

Doi elevi și o profesoară au Covid 19, potrivit testelor făcute. Ca urmare, Direcția de Sănătate Publică a decis să închidă unitatea de învățământ. Începând de joi, timp de 14 zile, colegiul va fi închis, iar cei peste 1.100 de elevi vor face doar cursuri on-line.

„Sunt trei cazuri în interior, cei de la DSP au respectat regula și au decis să închidă școala. Măsura va fi în vigoare timp de 14 zile”, a explicat, pentru MEDIAFAX, inspectorul școlar general al județului Galați, Onuț Atanasiu.

Toate unitățile școlare din municipiul Galați sunt de miercuri în scenariul galben din cauza creșterii numărului de cazuri de infectare cu virusul SARS CoV-2.

 

×
Subiecte în articol: colegiu coronavirus galaţi