x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Cel puțin 2 muncitori prinși sub dărâmături, la Mina Uricani

Cel puțin 2 muncitori prinși sub dărâmături, la Mina Uricani

15 Apr 2020   •   11:33
Cel puțin 2 muncitori prinși sub dărâmături, la Mina Uricani

Cel puțin 2 muncitori sunt prinși sub câteva tone de moloz, după ce un turn de extracție de la Mina Uricani s-a prăbușit.

Reprezentanții Ambulanței din Hunedoara intervin la Mina Uricani, unde s-a produs un accident de muncă și cel puțin două persoane au fost prinse sub dărâmături.

Accidentul a avut loc la suprafață, nu în subteran.

Primele informații arată că s-a prăbușit un turn de extracție de la mină, iar cele două persoane erau într-un camion surprins de dărâmături.

IGSU anunță că mii de tone de moloz s-au prăbuşit peste o autobasculantă în care se aflau 3 muncitori care lucrau la ecologizarea minei. Unul dintre ei a reuşit să se salveze, în timp ce alţi doi au fost surprinşi sub dărâmături.

La locul surpării au ajuns imediat echipaje de pompieri ale Detaşamentului Petroşani specializate în misiuni de salvare şi ajutor medical, precum şi echipe ale SAJ Petrosani.

„Cu ajutorul echipamentelor aflate în dotarea containerului multirisc vor fi tăiate şi îndepărtate dărâmăturile. Concomitent, cu buldozere şi excavatoare aflate in dotarea Exploatării miniere şi a Primăriei Uricani sunt efectuate acţiuni de îndepărtare a materialelor de construcţie. Întreaga operaţiune se desfăşoara cu respectarea tuturor normelor şi a principiilor de protejare a salvatorilor. Misiunea de salvare este in dinamica”, arată IGSU.

Mediafax

×